Timișoara, 24 septembrie 2015. Campusul studențesc a fost luat cu asalt de către studenți, pentru a-și ocupa locurile care, cel puțin pentru un an, vor fi casele lor. Forfota se desfășoară printre utilajele de zeci de tone care și-au găsit cel mai nepotrivit moment pentru a turna smoală fierbinte pe alei. Plini de bagaje, cu genți și plase, cuptoare cu microunde și televizoare, cu toții, părinți și copii, sunt nevoiți să facă slalom printre așa zilele lucrări de îmbunătățire a asfaltului.

În fața căminului C4 al Universității Politehnica Timișoara, puhoi de lume. Sute de studenți fac baie de mulțime pentru a putea să vadă, de pe niște foi A4 înșirate pe un panou de doi metri, căminul în care au fost repartizați. Din câte se pare, reprezentanții universității nu au găsit nicio altă soluție mai bună, chiar și în această eră a tehnologiei.

Așteptarea se mută în fața căminelor, după ce startul cazărilor s-a dat la primele ore ale dimineții. La căminul 22C al Universității Politehnica Timișoara, ziua a fost rezervată exclusiv „bobocilor”. În fața intrării, doi studenți „veterani”, cu niște kilograme în plus, țigară într-o parte a gurii, cafea sau sticlă de cola, afișează o atitudine dominantă. Împart numere de ordine în stânga și-n dreapta.

Soarele, și el, încălzește abitir atmosfera. Și asfaltul. După două ore în care a fost cazat un număr insignifiant de studenți raportat la numărul celor care așteaptă, încep să se manifeste primele semne de nervozitate prin schimburi de replici. Totul se desfășoară într-un mod extrem de lent. După atâția ani de cazări, nici de această dată nu s-a putut evita o astfel de situație penibilă.

Cu sute de studenți rămași încă fața căminului, de la ora 13.00, timp de două ore, organizatorii iau pauză de masă. Anunțață, mulțimea se dispersează. Unii iau calea cafenelelor, alții vizitează campusului, iar alții rămân în fața căminului 22C și își accesează ultimele doze de răbdare.

După două ore de festin, se reiau cazările. Totul în aceeași măsură. Lent și confuz. Nervii cedează atunci când, unul dintre părinții prezenți, încep să adreseze întrebări organizatorilor. Printre explicațiile uluitoare date de o femeie care nici nu s-a deranjat să-și scoată mâinile din buzunar când i s-a adresat părintelui se numără și că, foarte mulți dintre studenți fac greșeli de completare ale formularului. Desigur, vina este aruncată asupra lor, și, devreme ce orele trec, iar singurii studenți care rămân în fața căminelor sunt cei de la 22C, s-ar putea deduce, din spusele sale, că așteaptă să găzduiască cei mai incompetenți studenți. Puțină sfială? Deloc.

După mai bine de 12 ore de la startul cazărilor, luna își face apariția pe cer. Privirile lăsate și fețele obosite ale zecilor de studenți rămași în fața căminului, și care aproape că adorm în picioare, sunt ascunse de întunericul care s-a așternut. Luat la întrebări, principalul organizator spune că peste 500-600 de studenți care trebuie cazați sunt de anul I. Numărul de ordine la care s-a ajuns după mai bine de 12 ore? Puțin peste 200. Și în condițiile în care, mulți au renunțat să mai aștepte. Se aștepta dinaintea zilei o astfel de situație? Desigur. S-a făcut ceva în acest sens? Mult prea puțin, nesatisfăcător. Incompetent.

Cei care întâmpină formularele completate ale „bobocilor” nu arată să fie prea afectați. Ba din contră, puși pe șotii, glumeți, cu timp de a face mici pauze de chicoteli, când afară, după ora 21.00, încă mai erau vreo 20-30 de studenți. Unul dintre aceștia, mascul alfa în călduri, are timp să arunce și întrebări cu tentă filtrantă la apariția unei prezențe feminine. Macho!

Puțin după ora 22.00, odiseea este aproape de final. Vom avea un nou episod anul viitor?

 

Spune-ţi opinia civilizat!