Condițiile din spitalele timișorene diferă de la o unitate medicală la alta și de la secție la alta, însă, la modul general, cel mai înfiorător este la câteva dintre secțiile Spitalului Clinic de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş”.
O nouă dovadă în acest sens este ”promovată” pe o rețea de socializare de nașa unui băiețel internat în spitalul amintit, un băiețel de numai un an și jumătate. ”Am avut un șoc când am mers la Spitalul «Victor Babeș», unde este internat finul meu. Are doar un an și jumate, iar imaginile postate sunt într-un pavilion de copii. Revoltător este faptul că pentru aceste condiții trebuie să plătești și «taxa de confort», de 14 lei pe zi”, scrie Diana pe Facebook.
Femeia detaliază explicând care sunt ”detaliile” care au îngrozit-o, iar pentru toate acestea, nu e nimeni altcineva responsabil decât personalul unității medicale. ”Baia e plină de mucegai, dușul este o chestie ce ar trebui să fie… wc-ul… sunt înfiorătoare! Gândacii sunt ca la ei acasă. Îmi pare rău că nu am apucat să le fac poze și lor. Mi se pare inadmisibil să fie asemenea condiții într-un spital, oricare ar fi el, cu atât mai puțin într-un pavilion de copii, unde ar trebui să vii să te faci bine. Mulțumim Ministerului Sănătății pentru că ne ia bani cu duiumul și ne dă în schimb, în loc de sănătate, mucegai, gândaci și alte boli suplimentare, dar și indiferența personalului” mai explică femeia, care confirmă că nici angajații spitalului nu-și fac pe deplin îndatoririle. ”Nu vă pot exprima reacția angajaților când le-am adus la cunoștință despre gândaci, mucegai și viermii din scurgerea de la duș. Mi-au răspuns, pe scurt că «noi facem parte din personal». Trageți voi concluziile!” povestește Diana.
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” din Timișoara va fi reabilitat, ”pe bucăți”, însă cu fonduri de la bugetul local, întrucât unitatea sanitară aparține acum Primăriei capitalei Banatului, însă asta nu dă dreptul personalului instituției să nu ia măsuri atunci câd vine vorba despre păstrarea igienei în cadrul spitalului, întrucât această responsabilitate aparține exclusiv conducerii instituției, care, deși cunoaște situația, nu ia măsurile care se impun.
În urmă cu un an de zile, aceeași instituție medicală a fost pe punctul de a-și pierde acreditarea, după ce oficialii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au constatat, în urma unui control, că bolnavii de TBC din spital stau pe acelaşi palier cu pacienţii care sufereau de alte afecţiuni pneumologice.