Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Robu recunoaște: „Suntem la pământ, canalizarea nu este corespunzătoare, șosele nu sunt destul de largi”

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Edilul Timișoarei, Nicolae Robu, a ținut să vorbească astăzi despre problemele cu care s-a confruntat orașul în ultimele zile datorită ploilor care au lovit capitala Banatului. Astfel, Robu a declarat că infrastructura urbană a Timișoarei este uzată, iar orașul necesită modernizare în forță.

„Faptul că a plouat acum mai intens și că ploaia a ținut mult nu a făcut decât să confirme ceea ce eu am tot afirmat în campania electorală din 2012, și după ce am fost ales, chiar zi de zi. Toată infrastructura urbană a Timișoarei este uzată și orașul necesită modernizarea în forță a infrastructurii. Spun asta răspicat și repetat. Timișoara se modernizează în forță. E normal dacă vine o ploie mai serioasă, orașul să fie inundat. Ce ploaie a fost asta? Față de ce vedem în SUA, a fost zero”, a explicat Robu.

Mai mult, primarul consideră că la capitolul canalizare și soșele, Timișoara este la pământ. În plus, Robu a susținut că este o problemă și faptul că nu se taie copacii vechi din oraș care în caz de vânt se pot prăbuși peste oameni sau peste case.

„Noi suntem la pământ, canalizarea nu este corespunzătoare, șoselele nu sunt destul de largi, copacii nu sunt aduși la zi și ținem în oraș copaci batrâni și șubrezi care se prabușesc la cea mai mică adiere de vânt și îi ținem pentru că există unii fanatici care nu înțeleg realitățile. E normal să punem în pericol viețile copiilor și casele sau mașinile oamenilor când am putea să fim raționali și să facem ca în orașul nostru să existe mai mulți copaci, dar să fie sănătoși și plantați acolo unde le este locul și nu puși aiurea unde te impiedică să lărgești trotuarul, șoselele, locuri de parcare, piste de biciclete, etc.”, crede edilul.

Primarul s-a adresat și celor care îl contestă în fruntea Primăriei. Astfel, acesta a explicat că modernizarea nu se poate face cum se „pocnește din degete”, deoarece infrastructura Timișoarei nu a a fost îmbunătățită aproape deloc în ultimii 70 de ani.

„S-a scos în evidență că am dreptate și se impune o intervenție în forță, iar timișorenii au înțeles foarte bine acest lucru. Ce poate să facă primarul, să pocnească din degete și să lărgească străzile? E vina lui Robu ca stau în trafic, zic unii. Dar de ce e vina lui Robu? Ce ar putea să facă Robu, vrăjitorii? De 70 de ani s-au făcut doar două lucrări majore în Timișoara: un pod peste Bega- Podul Michelangelo și ducerea liniilor de tramvai din Piata Libertății și Alba Iulia pe traseul actual”, a încheiat Robu.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore