Probleme cu semafoarele inteligente: unele dintre acestea au fost amplasate ilegal

- Advertisement -

Implementarea sistemului de trafic management din Timișoara creează în continuare controverse. După ce șoferii s-au plâns că își pierd timpul așteptând unda verde, acum unele dintre semafoare trebuie mutate, deoarece au fost amplasate ilegal.

Sistemul de trafic management din Timișoara este în curs de implementare. Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Timiș a cerut sistarea lucrărilor, deoarece unele dintre semafoare au fost amplasate ilegal. Primarul recunoaște problema și spune că va fi remediată.

„O anumită problemă există legată de semafoarele inteligente. Nu vreau să deschid un litigiu cu cei de la Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Timiș. Sunt două sau trei puncte în oraş unde s-a greşit. Se mai întâmplă, este un proiect mare și mai sunt și greșeli. S-au făcut intervenţii în proximitatea unor clădiri monument, care nu sunt corecte. Noi trebuie să venim cu o corecţie la proiect şi să luăm avizul de la Patrimoniu”, a declarat primarul Timișoarei.

Edilul face apel la timișoreni, cărora le cere răbdare până în 1 noiembrie, când proiectul va fi finalizat. Până atunci, semafoarele sunt testate pentru traficul din oraș.

„Noul sistem de semaforizare nu este pus în funcţiune, este încă în teste. Se testează comunicarea între semafoare şi sistemul de control. Nu există încă o corelare care să asigure undă verde până nu va fi finalizat proiectul. Vor avea prioritate arterele mai aglomerate. Este clar că pe arterele secundare nu va putea fi undă verde când marile bulevade sunt aglomerate. Traficul va fi optimizat când proiectul va fi gata”, a mai spus Nicolae Robu.

Proiectul prevede montarea de semafoare și camere video în peste 100 de intersecții din oraș, dar și un centru de comandă care va dirija traficul.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

RATT caută şoferi şi vatmani. Vezi ce trebuie să faci pentru a conduce un autobuz, troleibuz sau tramvai

Regia Autonomă de Transport Timişoara organizează cursuri de calificare...

Un comisar-șef de la DGA Timiș s-a ales cu un ordin de protecție de 5 zile, după ce și-a bătut soția, cetățean ucrainian

Așa cum rezultă din informații verificate, confirmate ulterior chiar...

Bancul zilei – De ce teroriștii nu vizează România

Aderizat la Romania cu bomba la valiza ascuns, tregut...

Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Timiș a încercat să se sinucidă cu pistolul din dotare

Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Timiș, în...

Fata săptămânii – Denisa Barboni

Denisa Barboni, este studentă la facultatea Dimitrie Cantemir dinTimişoara...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Categorii Populare