Sâmbătă, 4 aprilie, este ”Ziua internaţională a animalelor fără stăpân”. Ce surpriză a pregătit Danyflor iubitorilor de câței

1 minute citire
caine frumos dolly jpg

Toate animalele au dreptul la un cămin, îngrijire şi afecţiune. Câinii şi pisicile de pe stradă, de cele mai multe ori nu au această şansă, îşi duc viaţa cu greu, adesea bolnave, suferind de sete, foame, frig sau căldură şi de răutatea şi nepăsarea unora dintre oameni.

Pentru a marca această zi, de 4 aprilie, Primăria Municipiului Timişoara alături de societatea Danyflor organizează un nou târg de adopţii canine sub deviza ”Şi mie îmi stă bine în lesă!”, scopul fiind promovarea adopţiilor şi a creşterii responsabile a animalelor de companie. În cadrul manifestării, care va avea loc sâmbătă, 4 aprilie, între orele 10:00 – 14:30, medici veterinari şi voluntari vor putea răspunde întrebărilor dumneavoastră privind modul de îngrijire a animalelor de companie şi a legislaţiei specifice în vigoare.

Pentru toţi cei care îşi aleg cu sufletul cel mai bun prieten, organizatorii vă aşteaptă la sediul adăpostului situat pe DN 59 km 12+200, acolo unde peste 300 de căţei cu vârste cuprinse între 3 luni şi 10 ani sunt pregătiţi să vă fie companioni de nădejde.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate