Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Silviu Bălace: „Numai noi putem aduce publicul la stadion”

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Silviu Bălace: "Numai noi putem aduce publicul la stadion" 1Mijlocaşul celor de la ACS Poli Timişoara, Silviu Bălace, este mulţumit de faptul că a marcat unul dintre cele două goluri la Vâlcea, însă îşi doreşte ca echipa sa să nu mai cunoască gustul înfrângerii, sperând ca, în viitorul nu foarte îndepărtat, publicul să revină în număr mare pe arena Dan Păltinişanu.

Silviu Bălace, unul dintre marcatorii de la Râmnicu Vâlcea, consideră că victoria obţinută în faţa celor de la CSM este una meritată, deşi a venit destul de târziu, fiind prima victorie obţinută în deplasare de alb-negrii. „A venit în sfârşit mult aşteptata victorie în deplasare. După părerea mea şi a celorlalţi colegi a fost una meritată. E bine că a venit în momentul acesta, putea să vină şi mai devreme, dar una peste alta e bine, suntem pe un drum bun, şi ne dorim din tot sufletul să rămânem la nivelul acesta. Ne pregătim pentru asta foarte bine, dar trebuie să uităm tot şi să ne pregătim pentru meciul de luni cu FC Argeş. Mă bucur foarte mult că am marcat. Cred că e cea mai mare bucurie a unui jucător, atunci când reuşeşte să înscrie, pentru mine, personal, e ceva extraordinar, e special” a declarat Bălace.
„Nedved din Banat” îşi doreşte ca Poli să aibă parte doar de rezultate pozitive în acest tur de campionat. „Sperăm să nu ne mai oprească nimeni. La un moment dat, vin victorile una după alta, dar şi pretenţiile de la cei din jurul nostru cresc. Trebuie să ne menţinem cu picioarele pe pământ, să ne pregătim foarte bine, aşa cum am făcut-o de la începutul campionatului şi totul va fi bine pentru noi” a amai adugat veteranul din echipa lui Velcea.
Jucătorul de la Poli, aflat la al doilea „mandat” pe Bega îşi doreşte ca publicul să revină pe Dan Păltinişanu în număr cât mai mare, aşa cum „Marele Oval” bănăţean se umplea în perioada în care Bălace evolua în alb-violet. „Numai noi putem să îi aducem pe suporteri pe stadion, prin jocul nostru şi prin rezultatele obţinute şi dacă la sfârşitul turului ne vom menţine în primele locuri, probabil că, din retur, o să vină şi mai mulţi susţinători la stadion” a conchis Bălace.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore