luni, octombrie 19, 2026

Spectacolul ”La comun” al Teatrului Maghiar se joaca pentru artistii in dificultate

2 minute citire
La comun jpg

Spectacolul Teatrului Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” din Timișoara, ”La comun” în regia lui Radu-Alexandru Nica, se va juca pe data de 20 martie 2019 în cadrul Campaniei Naționale ”ARTIȘTII PENTRU ARTIȘTI”, eveniment organizat de UNITER pentru a optsprezecea dată, dedicat sprijinirii artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă.

Spectacolul ”La comun”, programat pe data de 20 martie 2019 în Sala Mare a Teatrului Maghiar din Timișoara a fost ales pentru a fi cuprins în cadrul campnaiei naționale ”Artiștii pentru artiști”, ceea ce înseamnă că spectatorii care își vor achiziționa bilete la acest spectacol îi vor ajuta pe artiștii aflați în dificultate, la nivel național.

”La comun”, al teatrului maghiar are traducere în limba română la cască, iar biletele se pot achiziționa de la casieria instituției culturale între orele 10:00 – 13:00 și 16:00 – 19:00, sau online pe www.biletmaster.ro, și costă 24/12 lei. Rezervări la: ticket@tm-t.ro, 0752.111.803. Acțiunea urmărește o comunitate hippie care trăiește în anii 1970 în casa lui Erik și Anna. Ei se gospodăresc împreună, cu drepturi și obligații egale, punându-și la încercare limitele egoismului personal. Comunitatea este pusă la încercare atunci când Erik se îndrăgostește de altă femeie. Regia spectacolului ”La comun” îi aparține lui Radu-Alexandru Nica, iar scenografia ce abundă în elemente retro a fost concepută de Ioana Smara Popescu. Durata spectacolului este de 100 minute.

Zeci de instituții teatrale din București și din țară au programat spectacole pe tot parcursul lunii martie și aprilie în cadrul campaniei ”Artiștii pentru artiști”, încasările din vânzarea de bilete urmând a fi direcționate către Fondul de Solidaritate Teatrala: RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenția Piața Amzei. Pe site-ul www.uniter.ro puteți vedea mesajele video ale ambasadorilor și regăsiți lista completă a reprezentațiilor care se vor juca sub semnul Campaniei. Fiecare bilet cumpărat înseamnă nu doar un semn de reverență pentru munca actorilor, ci și un ajutor concret, mai ales pentru artiștii ajunși la vârsta a treia, fără familie sau alt sprijin.

Alătură-te Campaniei ARTIȘTII PENTRU ARTIȘTI, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună!

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate