Suprarealism! Ordinul Arhitecților Timiș a intrat în cooperativa imobiliară care gravitează în jurul primarului Dominic Fritz

- Advertisement -
Și azi, ca să nu zgâriem parchetul, intrăm tiptil și cu papucii de mătase, în sufrageria alegerilor organizate de USR, în urmă cu circa o lună, în cadrul Ordinului Arhitecților din România – filiala teritorială Timiș. Da, în mod cert nu e nicio greșeală, nici de logică și nici de dactilografiere, că membrii unui partid politic, mânați de interese imobiliare și de grup, s-au implicat cu vârf și îndesat în tihna celei mai libere bresle profesionale, oripilând marea masă a votanților! Și asta doar ca să pună mâna pe volanul OAR Timiș, să pecetluiască și să instaureze un adevărat monopol pe care, acum, nici măcar Consiliul Concurenței nu-l mai poate sparge: DICTATURA ARHITECȚILOR!

Practic, tot azi, triunghiul de aur al urbanismului bănățean este controlat, fie că unora le convine sau nu, de către arhitectul-șef al Consiliului Județean Timiș, Loredana Pălălău care, de la înălțimea funcției publice, avizează sau respinge orice dezvoltare imobiliară din zona metropolitană.

Și, prin intermediul arhitectului-șef al Primăriei Timișoara, Gabriel Almăjan, pe care l-a nășit din postura de șefă a comisiei de concurs, își dă cu părerea în tot ce mișcă pe orizontală sau pe verticală în Timișoara! Și acum, odată cu declararea învingătorului din cursa pentru președinția OAR Timiș, în persoana lui Daniel Johannes Burileanu Tellman, arhitectul-șef al CJT ghidonează și asociația profesională. Cu girul și ajutorul USR, evident!

Fără nicio exagerare, OAR Timiș este o entitate care, deși nu pare, are un rol extrem de important în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea Banatului. În primul rând că, în funcție de interese, dă roșu sau verde pentru orice candidatură a unui arhitect la vreo funcție publică, fie municipală, județeană sau comunală! Și interesele în imobiliare, mai ales în Timișoara și zona metropolitană, sunt enorme și de ordinul a sutelor de milioane de euro!

Și, mai mult decât orice, nominalizează, pe palierul său, membrii Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (CTATU), cei care taie, spânzură și caută acul în carul cu fân, așa cum știu toți dezvoltatorii imobiliari, după cum bat clopotele, în orice inițiativă de dezvoltare urbană (PUZ).

Cert e că în acest moment, prin HCL Timișoara nr. 390 din 26 octombrie 2021, CTATU, în ședința prezidată de arhitectul-consilier local Răzvan Gabriel Negrișanu de la USR, și-a schimbat componența și s-a umplut de oameni noi, frumoși și liberi. În marea lor majoritate, toți cu interese urbanistice, în zona privată, unde tot ei centrează pixul pe contractele unor grupuri imobiliare și tot ei dau cu capul, când vine vorba să-și treacă sau să-și promoveze interesele ori proiectele! Ca să vină banul!

Și am demonstrat, deja, folosind doar date publice și fără să facem referire la cesionările de contracte, care vin pe ușa din dos de la omologi ce se găsesc în afara jocului, la cât se ridică procentul de succes al arhitecților din zona USR și CTATU. Victorie netă! Detașată!

Ca-n Burundi!

Și ca să înțelegeți cum stau lucrurile, dubla măsură și interesele enorme din zona de urbanism metropolitană, acum că suntem în zodia USR și rechinii imobiliari dau din coate ca să obțină cât mai mulți metri pătrați locuibili pe un petec de pământ, revenim la data de 9 mai 2022. Și data n-are nicio legătură cu celebrarea sfârșitului celui de-al doilea război mondial și nici cu capitularea Germaniei, în fața forțelor aliate.

Ci cu alegerile strict-secrete de la Ordinul Arhitecților din România – filiala Timiș! Atât de secrete încât ziua votului pentru un nou mandat de președinte a fost decalată cu 24 de ore, de pe 10 pe 9 mai, contrar regulamentului și prevederilor statutare ale organizației profesionale!

Mai exact, data alegerilor de la OAR Timiș a fost suprapusă cu aceeași zi în care Uniunea Arhitecților din România avea o conferință națională stabilită deja, la București, la Teatrul Ion Luca Caragiale. Și unde, cum altfel, electoratul non-favorabil intereselor USR din OAR Timiș, prin statut, era obligat să fie prezent. Evident, pură întâmplare!

La fel cum tot o întâmplare, poate la fel de (ne)fericită – depinde din ce unghi sunt privite lucrurile – a fost și faptul că data alegerilor din OAR Timiș a fost impusă, într-un Consiliu Teritorial și într-un mod cvasi-agresiv, așa cum spun surse din rândul organizației, de către arhitectul Răzvan Negrișanu, consilier local și membru USR Timiș, împreună cu colega sa din primăria de sticlă a lui Dominic Fritz, arhitectul Roxana Pătrulescu, șefa Biroului Reabilitare Cartiere Istorice și Monumente, entitate subordonată Direcției Generale de Urbanism, condusă de arhitectul-șef al Timișoarei, Gabriel Almăjan. Normal, tot coincidență e că toți trei sunt în barca USR Timiș! La fel cum au fost și membrii comisiei de organizare a alegerilor printre care, cu voia dvs, și arhitectul Loredana Gaiță, soția viceprimarului Ruben Lațcău.

Și, că tot suntem la capitolul paranormal, așa cum rezultă dintr-o serie întreagă de sesizări, ”electoratul” nu a fost anunțat că la OAR Timiș, pe data de 9 mai a.c., se va da cu ștampila pentru un nou mandat de președinte și pentru o serie de alte foruri statutare! Bineînțeles, că cei care au fost omiși de la convocare, au fost cei care au dorit să meargă mai departe, la cârma OAR Timiș, cu arhitectul Dragomir Drăgan, nu cu candidatul susținut de arhitecții useriști, recte cu Daniel Johannes Burileanu Tellman.

Dar și aspectul acesta e tot un detaliu (ne)semnificativ! La fel ca și cel care conturează faptul că, toți cei uitați pe dinafară, înainte de a fi omiși la convocare, au fost tatonați de diverși colegi-arhitecți referitor la intenția de vot. Cum răspunsul a fost, evident, unul greșit și, mai mult, nu a indicat direcția corectă de deplasare a OAR Timiș pe următorii 4 ani, cerută și impusă de simpatizanții USR, electoratul ostil a rămas… pe peron!

Normal, vinovații au fost găsiți repede și arătați cu degetul, pisica moartă fiind aruncată în cârca secretariatului OAR Timiș! Altfel spus, o convenabilă… eroare umană! La fel cum a fost și faptul că mai mulți arhitecți-stagiari nu au fost lăsați să-și exprime votul, deși statutul entității e clar: pierderea dreptului de vot NU se poate aplica arhitecților-stagiari, deoarece acesta privilegiu se poate elimina doar la pachet cu suspendarea dreptului de semnătură,  iar ”ucenicii” nu beneficiază de iscălitură!

Nici nu mai contează că și urnele s-au deschis mai târziu cu o oră față de timingul anunțat, că fluxul buletinelor de vot a fost unul contra naturii sau că au existat nume de candidați, care-și doreau să acceseze anumite funcții în OAR Timiș, scrise greșit. Sau că nu s-a făcut diferența între voturile invalide și cele nule! Absolut redundant: doar detalii! Așa cum detaliu e și faptul că cei trei membri, care s-au ocupat de organizarea alegerilor și care taie și spânzură prin PMT și CTATU, au fost și candidați pe diverse funcții în OAR. Curat deontologic!

Că treaba a mers bine și că organizarea a fost ca la carte, rezultă și din comunicatul OAR Timiș, postat pe site-ul entității profesionale, care anunță rezultatul alegerilor interne de pe data de 9 mai 2022: ”…numărul total al membrilor cu drept de vot a fost de 523, conform listei de prezență au fost 215 participanți din care au votat 214. În urma votului, președinte al filialei a fost ales Burileanu Tellman Daniel Johannes”. Asta e pe prima pagină! În subsol totuși, pe partea de anexe, există și scorul ”meciului” care nu face decât să confirme nebunia, jocul de picioare și miza enormă a alegerilor de la OAR Timiș: numărul candidaților înscriși – 2, buletine de vot validate – 211, buletine de vot anulate – 3, Burileanu Tellman Daniel Johannes – 107 voturi și Dragomir Drăgan – 104 voturi!

Falie arhitectonică

Și, așa cum se observă, diferența dintre cei doi candidați la funcția de președinte al OAR Timiș este una infimă și departajarea a fost făcută de cele 3 voturi invalidate. O partidă extrem de strânsă, chiar pe muchie de cuțit! Ceea ce reconfirmă că totul a fost ca la poker, iar USR a jucat pe o singură mână: all in! Greu de proclamat o victorie, atâta timp cât, din 214 persoane, care au votat, câștigătorul a fost ales cu 107 bile albe. Adică, fix cu jumătate din numărul total de electori înscriși la vot!

Cealaltă jumătate, oarecum, a revenit unicului său contracandidat! Și arhitectul Tellman, susținut frenetic de useriști, a reușit, la buză, să facă 50%+1, conform art. 29 alin. 3 din Regulamentul Cadru, care spune că majoritatea se formează din jumătate plus unu din numărul total de voturi valabil exprimate, doar pentru că 3 buletine au fost invalidate!

Nici nu mai contează că voturile nu au mai fost prenumărate sau că doi din cei trei membri ai comisiei de verificare a validității actului electoral intern sunt angajați/apropiați ai RD Sign SRL, societate care gravitează în portofoliul consilierului-arhitect Răzvan Negrișanu. Oricum, jocurile în OAR Timiș au continuat și pentru celelalte funcții administrative din cadrul organizației profesionale.

Cert e că și de aici se desprind câteva învățăminte clare despre trendul firesc din sânul arhitecților. Mai exact, pe unde la prins la contracandidatură, în afară de funcția de președinte, Drăgan l-a surclasat pe Tellman. De exemplu, în Consiliul Teritorial al OAR Timiș, for decizional, din 51 de candidați înscriși, Drăgan a intrat în pas de defilare cu 126 de bile albe, în timp ce proaspătul președinte a fost primul sub linie, acumulând 106 voturi.

Ca nuanță, în baza aceluiași calcul salvator al unor voturi invalidate, ultimii doi, chiar deasupra liniei, au fost Ciprian Cădariu, fost arhitect-șef al Timișoarei, actualmente cu interese mari în zona rezidențială ”City of Mara” și consilierul local Răzvan Negrișanu, consilier local al USR. Și, ca să închidem, tot Drăgan i-a luat fața aceluiași Tellman și în cursa pentru membru în Consiliul Național al OAR Timiș. Acum, e limpede ca ziua că, la schimb cu votul pentru echipa USR, unii și-au negociat păstrarea unor funcții în CTATU sau avize favorabile pentru PUZ-uri delicate!

Că tot suntem la capitolul interese, vă reamintim doar că proaspeții vicepreședinți ai OAR Timiș, aleși și votați, din nou, la limita statutului OAR Timiș, sunt toți din zona primarului Dominic Fritz și ai USR: Negrișanu de la ”RD Sign”, Bloju de la ”Vitamin A” (societatea e în portofoliul lui Rudolf Graff, consilier personal al primarului Timișoarei), Trofin de la ”Beta” și Gaivoronski – conexiune ”Faber”.

În ecuația aceasta, nici nu mai contează că proaspătul președinte al OAR Timiș, arhitectul Johannes Tellman face parte din aria de acoperire a unei alte societăți private, cu interese majore în urbanismul metropolitan: Subcontrol! Practic, toate entitățile enumerate mai sus, așa cu rezultă din date publice și din articole de presă, sunt, pe de-o parte, favoritele arhitectului-șef al PMT, Gabriel Almăjan, iar pe de alta, norocoasele ședințelor CTATU.

Și mari beneficiare a banilor de pe Centrul de Proiecte Timișoara, unitate înființată de Dominic Fritz și dată pe mâna Alexandrei Rigler, fostă colaboratoare a OAR Timiș. Așadar, e doar un detaliu că statutul Ordinului Arhitecților din România subliniază că organizația profesională este una apolitică, autonomă și independentă!

Sau că unul dintre foștii vicepreședinți ai OAR Timiș, arhitectul Sabin Răciu, imediat după alegerile/circul de pe 9 mai 2022, a demisionat din USR pe motiv că partidul s-a degradat, intern și extern. Nici nu mai contează! Importantă e cooperativa urbanistică care dictează, la butonul marilor dezvoltatori, și care face jocurile imobiliare, atât la CJT și PMT cât și în CTATU. Punct!

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Categorii Populare