Un deputat PNL Timiş şi-a luat consilier un fost membru PSD. Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, va fi sfătuit de nimeni altul decât Horea Băcanu, fost membru …
© 2026 Vocea Timișului. Toate drepturile rezervate.
Un deputat PNL Timiş şi-a luat consilier un fost membru PSD. Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, va fi sfătuit de nimeni altul decât Horea Băcanu, fost membru …
Ilie Nemeș, consilier local PSD din Dumbrăvița, a intrat în atenția Agenției Naționale de integritate după ce a făcut afaceri de peste 50.000 de euro cu primăria din localitate. Acum …
Chiar dacă scena politică locală este una extrem de ”fierbinte” în ultima perioadă, datorită în mod special ”traseiștilor” politici, deputatul PSD Sorin Grindeanu s-a gândit să agite puțin mai mult …
„Vreau să vă prezint un act normativ pe care l-am adoptat astăzi, respectiv Ordonanța de Urgență privind reglementarea unor măsuri privind funcționarea administrației publice locale prin care se reglementează următoarele …
Marţi, 11 martie 2014, a fost ziua în care preşedintele PP-DD Timişoara – Ilie Bertea, a fost înmormântat. Slujba, la care au participat câteva sute de persoane, a fost precedată …
Adrian Diaconu a declarat că PP-DD a devenit interesat de consiliile județene și de cele locale, în ideea constituirii unei majorități, dar să fie înțeles că ei nu sunt ahtiați …
© 2026 Vocea Timișului. Toate drepturile rezervate.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii precum modulele cookie pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul ne permite să prelucrăm date precum comportamentul de navigare sau identificatorii unici pe acest site. Refuzul sau retragerea consimțământului poate afecta anumite funcționalități ale site-ului.