Tehnologie de ultimă generaţie pentru elevii Liceului Pedagogic „Carmen Sylva”, din Timişoara FOTO

- Advertisement -

Smart Classroom este un proiect care oferă o soluţie digitală de învăţare completă care include atât suport hardware şi software, cât şi conţinut digital, adaptat curriculumului recomandat elevilor de liceu. În clasa digitală, care a fost dotată cu 31 de tablete Samsung GALAXY Note 10.1, un E-Board, un Smart TV şi două laptop-uri, elevii (de clasa a XI-a şi a XII-a) vor putea studia cursul opţional „Succesul profesional”. Cursul a fost dezvoltat de către Junior Achievement, iar digitalizarea sa în format HTML a fost făcută de Read Forward.

„Sunt foarte bucuros că am obţinut această dotare în urma unui concurs câştigat de elevi, mai ales pentru că astfel se obişnuiesc cu competiţia, iar în societatea de astăzi lucrurile vor evolua pe baza concurenţei. Mulţumesc celor de la Samsung pentru investiţia făcută şi suntem convinşi că va avea rezultate. Le doresc elevilor să utilizeze cu succes echipamentele în scopul instruirii lor continue”, a declarat Prof. Dr. Cornel Petroman, Inspector Şcolar General, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş.

Proiectul presupune crearea unei clase utilate complet cu tehnologie de ultimă generaţie în materie de tablete, E-Board-uri, Smart TV şi laptop-uri. În plus, proiectul Smart Classroom facilitează comunicarea în timp real dintre profesori şi elevi şi încurajează schimbul de experienţă cu alte licee, printr-o platformă cloud.

„Ne bucurăm că, împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale, am inaugurat trei clase digitale în România. Trăim într-o lume tot mai digitală, în care tehnologia are un rol important, mai ales în domeniul educaţiei. Este şi motivul pentru care am dezvoltat proiectul Smart Classroom, prin care vrem să contribuim la dezvoltarea abilităţilor digitale ale tinerilor, atât de necesare pentru job-urile de astăzi şi mâine. Aceştia vor putea studia utilizând tehnologie de ultimă generaţie şi vor putea accesa conţinut interactiv, util în pregătirea lor profesională”, a declarat Mihaela Stănoiu, responsabil CSR în cadrul Samsung Electronics România.

Samsung şi Ministerul Educaţiei Naţionale au semnat în luna iunie 2013 un parteneriat pentru amenajarea unor săli de clasă Smart în liceele din Bucureşti, Timişoara şi Iaşi cu echipamente IT de ultimă generaţie. În anul 2013, a fost inaugurată prima clasă SMART pentru Şcoala Comercială Superioară „Nicolae Kretzulescu” din Bucureşti. Anul acesta, proiectul Smart Classroom a continuat cu inaugurarea a două noi clase de acest fel – la Timişoara (10 februarie, în cadrul liceului Pedagogic „Carmen Silva”) şi la Iaşi (va avea loc mâine, 11 februarie, în cadrul Colegiului „Costache Negruzzi”). Pentru a desemna liceul care să beneficieze de o clasă digitală, elevii timişoreni şi ieşeni au fost provocaţi să-şi dovedească creativitatea şi abilităţile digitale printr-un material video de două minute, în care să arate de ce liceul lor merită să beneficieze de o soluţie completă destinată învăţământului digital – Smart Classroom.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Alfred Simonis vrea o colaborare pentru dezvoltarea Municipiului Timișoara și a Județului Timiș

Într-o declarație dată ieri, 26 iulie, Alfred Simonis și-a...

Din aceeași categorie

Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” intră în şantier de anul viitor! Clădirea va fi complet reabilitată

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru reabilitarea Liceului Pedagogic...

Allview dezvaluie noi detalii despre viitoarea serie de smartphone-uri romanesti – X6

După participarea la MWC 2019, unde a prezentat viitorul...

iPhone XR – cel mai nou terminal Apple, disponibil in Romania

Cea mai mare rețea Apple Premium Reseller din Europa...

Retinut pentru ca a furat un laptop de peste 6.000 de lei dintr-o scoala

A crezut ca poate profita de neatenţia personalului dintr-o...

Hoți din locuințe, prinși de polițiștii timișoreni după ce au furat bijuterii, veselă și un laptop

Polițiștii timișoreni au reușit să prindă doi hoți de...

Categorii Populare