„Traficul NU POATE FI RELUAT ASTĂZI peste Podul Michelangelo. Poate sâmbăta viitoare!” Vezi cine susţine asta FOTO

- Advertisement -

Şoferii timişoreni vor fi nevoiţi să mai aştepte câteva zile până la momentul când traficul pe axa nord-sud şi viceversa va fi reluat. Acest lucru nu va putea fi posibil decât, cel mai probabil, sâmbăta viitoare.

La o scurtă vizită pe şantierul din Piaţa Leonardo da Vinci, am constatat sâmbătă, 24 mai 2014, adică în ziua în care edilul Timişoarei spera că va da drumul traficului, că acest lucru nu are cum să se întâmple.

Într-adevăr ritmul de lucru este unul ameţitor, în locaţia respectivă se toarnă betoane, se toarnă stratul de legătură de asfalt, şi multe alte operaţiuni, însă nici vorbă ca astăzi sau chiar zilele viitoare să se poată da drumul circulaţiei.

„Mai avem de turnat betonul pentru a face legătura cu strada Cluj, ceea ce se întâmplă astăzi. Acesta trebuie să stea o vreme ca să se usuce, mai apoi nu e gata de turnat stratul de legătură de asfalt peste tot pe unde betonul s-a uscat deja, iar mai apoi trebuie turnat stratul de uzură de asfalt. După aceea trebuie făcute toate marcajele, instalate semnele rutiere… mai e destul de mult de lucru. În niciun caz nu se poate da drumul astăzi la trafic. Poate pe sâmbăta viitoare!” ne-a declarat, sub protecţia anonimatului, unul dintre angajaţii societăţii care efectuează cea mai mare lucrare de infrastructură de pe raza Municipiului Timişoara.

În afară de acestea, mai trebuiesc montate şi semafoarele, care vor „anima” sensul giratoriu şi o altă parte dintre bordurile de delimitare între spaţiile destinate traficului pietonal şi cel rutier, dar şi o parte dintre dalele care vor forma trotuarele, nefinalizate încă. În plus, Podul Michelangelo nu are montate balustradele de protecţie existând riscul ca pietonii să cadă în Bega, mai ales pe timp de noapte.

De menţionat este faptul că angajaţii SDM, societatea care efectuează lucrările, munceau şi vineri seara la ora 21:30, iar sâmbătă de dimineaţă şi până la ora redactării acestui material era de asemenea „la post”. Faptul că inaugurarea nu se poate face astăzi, este cea mai bună dovadă că nu există nicio legătură între acest eveniment şi alegerile europarlamentare şi parţiale locale de mâine, aşa cum s-a speculat vineri, după ce primarul Nicolae Robu declara că speră ca astăzi să fie primul care merge cu maşina prin noua intersecţie.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Timișoara – de la primul tramvai electric la întâiul mijlocul de transport în comun cu cea mai lungă autonomie din lume

De-a lungul secolelor, în Banat s-au înregistrat nenumărate premiere....

Șeful Postului de Poliție din comuna Moșnița Nouă, pieton din cauza alcoolului

În data 6 octombrie 2023, în jurul orei 05:00,...

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Categorii Populare