Un CIOBAN luptă în viitoarea Gală Superkombat, alături de frații Stoica. Cui vor fi DONAȚI banii de pe bilete

- Advertisement -

Luptători de pe trei continente vor participa la cea mai importantă gală de lupte a lunii mai, gala care va programa un maraton de meciuri profesioniste. „Practic, vor avea loc două evenimente într-unul singur. Prima parte va fi dedicată celor mai buni luptători români din noua generaţie, iar în partea a doua vom avea sportivi consacraţi la nivel internaţional. Totodată, pot anunţa faptul că am semnat un parteneriat cu fundaţia Fight for Life, dar avem sprijinul şi al Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact şi în special al Alteţelor Sale Prinţul Paul şi a Prinţesei Lia a României, astfel că o parte din încasări va ajunge la copiii bolnavi de cancer şi la orfelinate”, a declarat promotorul acestui eveniment.

„Mă bucur că pot lupta din nou acasă, la Bucureşti, după foarte mult timp. Sincer să fiu, voi avea şi mari emoţii fiindcă în tribune va fi toată familia mea, care vrea să ne vadă pe mine şi pe fratele meu, dar sunt convins că tricolorul va flutura şi de această dată învingător. În plus, vom lupta şi pentru o cauză nobilă, aşa că motivaţia este mult mai mare”, a spus campionul mondial Superkombat. Andrei Stoica.

Deţinătorul centurii mondiale „New Heroes”, ploieşteanul Amansio Paraschiv, noul star al diviziei uşoare Cristi Spetcu, Ciprian Şchiopu, Cristian Ristea, dar şi una dintre cele mai spectaculoase apariţii din ringul Superkombat, ciobanul din Coarnele Caprei, Bogdan Năstase, se vor afla printre românii care vor lupta în direct pe Eurosport în gala de la Sala Polivalentă.

Pe lângă spectacolul din ring, fanii prezenţi pe 23 mai la gala de la Bucureşti vor avea parte şi de momente artistice. În plus, în prima parte a evenimentului, cei mai buni luptători din ţară, reprezentând toate ramurile sporturilor de contact, printre care MMA, kempo, kyokushin sau box, vor lupta pentru a câştiga un loc în elita Superkombat. Astfel, Cristian Milea, Mădălin Crăciunică, Mirel Iacob, Cosmin Ionescu, Adrian Giurgiu, Claudiu Bădoi, Andrei Ostrovanu, Ionuţ Stanciu, Costin Mincu, dar şi absolventa de teologie şi totodată campioana mondială la kempo Cristiana Stancu sunt gata să bifeze un nou eveniment spectaculos.

Biletele pentru Superkombat World Grand Prix vor avea un preţ promoţional, cuprins între 20 şi 30 de lei, urmând să fie disponibile începând de săptămâna viitoare în reţeaua eventim.ro, magazinele Orange, Vodafone şi Domo, dar şi la casele Sălii Polivalente. Gala programată să înceapă de la ora 20:00 va fi transmisă în direct de Sport.ro în România şi de Eurosport la nivel internaţional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

Din aceeași categorie

Cinci școli din Timișoara, dotate cu senzori pentru detecția dioxidului de carbon și a nivelului de temperatură și umiditate

Primăria Timișoara a montat senzori pentru detecția dioxidului de...

Spitalul Victor Babeş din Timişoara nu va avea probleme cu încălzirea! A primit ca donaţie un cazan nou

Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara a primit ca...

“Două tone de monede” pentru copiii bolnavi de cancer! Şi tu poţi contribui

Academia Mămicilor din Timișoara organizează, în perioada 6 septembrie...