Un deputat i-a cerut ministrului Daniel Constantin să prelungească perioada de înregistrare a produselor tradiționale

- Advertisement -

”Am primit semnale din partea fermierilor din Maramureș – județ pe care îl reprezint în Parlamentul României, că sunt producători care nu vor reuși să se încadreze în termenul limită de 11 septembrie pentru a-și reatesta produsele tradiționale. În județul nostru erau recunoscute, conform vechii legislații, un număr de 395 de produse tradiționale și ne aflam pe locul trei între județele țării, după Sibiu și Argeș. Acum, după noile norme, doar trei antreprenori cu 9 produse obținuseră înregistrarea până la începutul acestei săptămâni și mă bucur că printre ei se numără și Ioan Tătăran cu renumitele sale specialități din carne de porc Mangalița. Din păcate, însă, cei care au reușit să obțină reateastrea de la Minister, ca domnul Tătăran, sunt foarte puțini pentru că oamenii îmi spun că întocmirea și depunerea documentației este destul de anevoioasă. Mai mult, pe timp de vară, producătorii maramureșeni au fost ocupați și cu producția, au participat la târguri în toată țara. În plus, o parte dintre ei își suplimentează veniturile și din agroturism, așa că nu le-a prea rămas timp suficient pentru a finaliza dosarele la timp.

Sunt convins că dacă termenul limită, fixat acum pentru 11 septembrie, ar fi prelungit până la finele anului, mai mulți producători tradiționali vor reuși să se înregistreze sau să își reînnoiască atestatele pe care le-au obținut după normele anterioare. Consider că o decizie în acest sens ar reprezenta un semnal de susținere pentru fermierii și micii antreprenori care au păstrat rețetele vechi românești. Este păcat ca aceste produse tradiționale să nu aibă șansa de a fi etichetate în continuare ca atare, pentru a fi recunoscute de toți consumatorii. Mă refer aici în special la dulcețuri, pâine, zacuscă, specialități din carne sau brânzeturi cu gust românesc, gustul bucatelor noastre de odinioară”, a declarat deputatul maramureșean Mircea Dolha.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

PNL și Pro România, în asentimentul celor de la PSD! Nimeni nu este de acord cu majorarea taxelor și impozitelor la Timișoara!

Administrația Fritz propune majorarea taxelor și impozitelor locale începând...

Deputatul de Timis, Marilen Pirtea explica de ce nu au fost eliminate si pensiile militare

”În dezbaterile despre pensii, principiul echității și principiul contributivității...