Victorie de ziua lui ”Coach” Petricevic. BC Mureș Tg. Mureș 67-77 BC Timișoara

- Advertisement -

BC Timișoara părea să plece cu șansa a doua la jocul de azi de la Târgu Mureș, dacă ținem cont de ”lipsurile” Jovanovic și Persic, accidentați, însă nu a fost chiar așa. Primul sfert a aparținut, fără îndoială gazdelor, care și l-au adjudecat cu 22-17. Până la pauza mare, cele cinci ”lungimi” aveau să se păstreze, mureșenii reușind să conducă după două sferturi cu scorul de 44-39.

Repriza secundă avea să arate altfel. Alb-violeții preluau pentru prima dată conducerea pe tabela de marcaj în sfertul trei, când scorul indica 50-49 pentru elevii lui Petricevic. La finalul celui de-al treilea sfert scorul era din nou în favoarea târgmureșenilor, 58-52, însă sfertul patru a fost jucat ”trup și suflet” pentru sărbătoritul zilei, ”Coach” Dragan, care a împlinit astăzi 46 de ani. ”Leii din Banat” au reușit un parțial de 18-0, pentru ca la ultima sirenă, tabela de marcaj să indice 77-67 pentru timișoreni.

Marcatorii de la BC Timișoara, în această partidă, au fost Tica și Lewis, cu câte 19 puncte, Pilcevic cu 17 puncte, Manigat cu 14 puncte, Pesic – 4 puncte și Milencovici și Popescu, cu câte 2 puncte.

Pentru BC Timisoara urmează o nouă deplasare, cel puțin la fel de dificilă, la București, pentru partida cu Steaua.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

BC Timisoara, meciuri de verificare cu alb-violetii din Kecskemet

Pauza în care a intrat competiția națională de baschet...

”Leii din Banat” intalnesc SCM U Craiova in ultima etapa din turul grupei A a Ligii Nationale

SCM Timișoara întâlnește SCM ”U” Craiova în ultima etapă...

Destinație SURPRIZĂ pentru fostul antrenor al lui BC Timișoara, Dragan Petricevic

Destinație surpriză pentru fostul antrenor al lui BC Timișoara,...

Din aceeași categorie

Categorii Populare