Opriţi din drumul ilegal spre Spaţiul Schengen
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au depistat în ultimele 24 ore, trei grupuri de migranţi, formate din doisprezece persoane, care fie încercau să intre ilegal în România din Serbia, fie să treacă frontiera ilegal în Ungaria. În toate cazurile au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Lucrătorii noştri din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia şi Sannicolau Mare au depistat în cursul zilei de ieri şi azi noapte, în zona de competenţă, trei grupuri de migranţi, formate din doisprezece persoane.
Opt migranţi au fost depistati la frontiera cu Serbia, în timp ce încercau să intre ilegal în ţara noastră, iar ceilalţi patru au fost reţinuţi la graniţa cu Ungaria, dorind să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen.
Persoanele descoperite pe câmp nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au procedat la conducerea acestora la sediile Sectoarelor Poliţiei de Frontieră în vederea clarificării situaţiei. Astfel s-a stabilit că persoanele depistate sunt cetăţeni din Algeria, Nigeria şi Tunisia, cu vârste cuprinse între 20 şi 37 de ani.
În cadrul primelor cercetări, cu toţii au declarat ca intenţia lor este de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă pentru că nu posedau viză.
Pe numele celor in cauza au fost întocmite lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.
„VW Passat” cu document fals
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Naidăş au identificat la intrarea în ţară un cetăţean romăn care conducea un autoturism ce avea I.T.P. fals.
Ieri, în jurul orelor 10.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Naidăş, s-a prezentat pentru efectuarea la intrarea în ţară, cetăţeanul roman Adrian A., în vârstă de 30 ani domiciliat în judeţul Caras Severin. După efectuarea formalităţilor de frontieră, lucrătorii noştri i-au solicitat bărbatului să prezinte la control şi documentele autoturismului.
Astfel, lucrătorii poliţiei de frontieră din cadrul PTF Naidăş au efectuat controlul asupra documentelor prezentate de cetăţeanul român pentru autovehiculul marca „VW Passat”, înmatriculat în Italia.
Poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni în privinţa autenticităţii autocolantului I.T.P. aplicat pe certificatul de înmatriculare. În urma verificărilor realizate cu aparatura din dotare, s-a constatat că documentul prezentat este fals.
Şoferului i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. La finalizarea cercetărilor acesta va fi prezentat procurorului, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.