Polițiștii timișoreni de la ,,Crimă Organizată” au făcut o captură importantă, joi. Este vorba despre 12 kilograme de cocaină care au fost trimise din Columbia cu destinația Spania.
Drogurile, 12 kilograme de cocaină, provin din Columbia. Acestea au fost expediate printr-o firmă de curierat către o femeie din Oradea, care avea sarcina de a le expedia mai departe în Spania. Conținutul coletului a fost declarat ca fiind vopsea de păr, dar transportul a fost interceptat de către polițiștii de la Crimă Organizată pe Aeroportul Timișoara, în drumul său spre Oradea. În urma testelor realizate, s-a stabilit că pachetul conține cocaină.
Oamenii legii au reușit să-l prindă și pe cel care a expediat drogurile, un cetățean columbian. Acesta a fost prins de polițiști tocmai în Brăila și transportat la Timișoara pentru audieri. Potrivit oamenilor legii, valoarea drogurilor este de peste 100.000 de euro.