56 de autobuze electrice cu lungimea de 18 metri vor fi achiziţionate cu fonduri europene asigurate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), 44 dintre acestea urmând să ajungă la Timișoara.
56 de autobuze electrice vor fi achiziționate de MDRAP printr-un proiect cu finanțare europeană, cele mai multe dintre acestea, 44, urmând să circule pe străzile din Timișoara. Conform proiectului acestea vor fi alocate liniilor 21, 33, 40, E1, E2, E3, E7 și E8, dar și traseelor metropolitane M22, M35, și M44. Celelalte 12 autobuze electrice articulate vor ajunge pe străzile din Brașov.
Ordinul de finanţare a proiectului a fost semnat pe 1 octombrie 2019 de viceprim-ministrul Vasile Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, iar investiţia va fi implementată de MDRAP (în calitate de lider de parteneriat) şi municipiile Timișoara și Brașov, care au calitatea de parteneri.
Obiectivul proiectului îl reprezintă promovarea mobilității urbane durabile prin crearea unui sistem de transport public eficient, ecologic și modern în Timișoara și Brașov. Valoarea finanțării nerambursabile este de 184.977.159,38 lei, iar perioada de implementare – de 48 de luni. În proiect nu sunt cuprinse numai mijloacele de transport în comun, ci și stații de încărcare a vehiculelor.
”Proiectul cu finanțare europeană realizat în parteneriat între Ministerul Dezvoltării și Municipiul Timișoara, în valoare de peste 30 de milioane de Euro, a fost aprobat. 44 de autobuze electrice articulate de mare capacitate, 15 stații de încărcare rapidă și 44 de stații de încărcare lentă sunt parte a acestui proiect. În paralel licitația a fost publicată pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice și a înregistrat 3 participanți internaționali. Ofertele se află în evaluare tehnică. Odată livrate și împreuna cu celelalte investiții în parcul de tramvaie, Timișoara se poate apropia de 90% transport public electric nepoluant”, a anunțat viceprimarul Timișoarei, Dan Diaconu.