În data de 23.12.2012, în jurul orei 17.00, poliţişti din cadrul Secţia 10 Poliţie Rurală Făget, în timp ce executau o acţiune pe linie rutieră, privind respectarea regimului legal de viteză pe D.N.68 A, au depistat în localitatea Traian Vuia un autoturism care rula cu o viteza de 73 Km/h.
La volanul autoturismului se afla M. Stefan, de 56 de ani, din Lugoj care fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, rezultând o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aer expirat.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orăşenesc Făget, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice şi a fost sancţionat contravenţional pentru depăşirea limitei legale de viteză.
Nu cotest ca un astfel de indemn nu ar fi potrivit, mai ales acum in timpul sarbatorilor cand licorile sunt parca mai la indemana, insa cat de dus cu mintea sa fii incat sa te apuci sa bei cand doar sti ca ai ajuns cu masina intr-un anumit loc. De ce sa nu te gandesti o clipa ca, poate, o alta varianta de deplasare ar fi egala cu salvarea vietii tale!?