„Clanul” Pascotă ţinteşte din ce în ce mai sus. După ce micul Patrick Pascotă, mezinul familiei, a câştigat titlul de viceampion naţional deşi are doar şase ani, în 2013, nici tatăl acestuia nu s-a lăsat până n-a pus mâna pe un trofeu valoros.
Ionel Pascotă, a câştigat zilele acestea trofeul de campion al Competiţiei continentale de Est. „Cu un total de 121 de puncte realizate în şase etape, faţă de sportivul sârb Nenad Stojanovic care a realizat un total de 116 puncte şi un abandon, Maestrul Sportului Ionel Pascotă devine noul Campion European de Est 2013 al clasei Supersport la viteză pe circuit. Rezultatul provizoriu trebuie omologat de comisia de viteză a BMU. Felicitări Ionel Pascotă” a spus la scurtă vreme, după rezultatul excelent al sportivului de la Giroc, Secretarul Federaţiei Române de Motociclism – Gabriel Olariu.