“Preţul zahărului scade pentru al 3-lea an consecutiv, deoarece cantitatea produsă continuă să fie mai mare decât cea consumată. Estimările Departamentului de Stat pentru Agricultură din S.U.A. (U.S.D.A.) privind sezonul 2013/2014 arată că producţia globală de zahăr va depăşi din nou consumul (ca şi în anii precedenţi), dar diferenţa dintre producţie şi consum se va micşora; stocurile globale aferente sezonului 2013/2014 vor creşte însă cu 0,5%, ajungând astfel la un nivel record”, a declarat Cosmin Enache, Director General Adjunct al casei de brokeraj (SSIF) Equity Invest.
2013 – an turbulent pentru preţul zahărului
Peste 80% din producţia de zahăr este obţinută din trestie de zahăr, iar restul din sfeclă de zahăr, aşa încât preţul zahărului este puternic influenţat de recoltele de trestie de zahăr ale principalilor producători mondiali: Brazilia, India, China, Thailanda, Pakistan şi Mexic.
De la începutul anului curent până în primele zile ale lunii septembrie, preţul zahărului şi-a continuat, pe bursele internaţionale, declinul început în urmă cu circa 3 ani. În septembrie însă au apărut speculaţiile privind scăderea recoltei de trestie de zahăr în Brazilia (cel mai mare producător şi exportator de profil din lume), din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. „Aceste speculaţii, împreună cu incendiul care a mistuit un terminal de încărcare a zahărului din Santos, cel mai mare port din Brazilia, au dus la o creştere a preţului zahărului, astfel încât pe 18-21 octombrie acesta a ajuns la cotaţii ce le-au depăşit uşor şi pentru scurt timp pe cele de la începutul anului”, a precizat Enache. Ulterior, estimările au arătat că scăderea producţiei din Brazilia va fi limitată, iar celelalte terminale au putut prelua capacitatea lipsa a celui distrus în incendiu. În plus, prognozele globale realizate de U.S.D.A. privind sezonul 2013/2014 au arătat că producţia de zahăr va creşte atât în Thailanda (ajungând la un nivel record), cât şi în China, compensând astfel o bună parte a scăderii producţiei de zahăr din India (cauzată de secetă) şi din Rusia (unde producătorii descurajaţi de preţurile mici din piaţa zahărului au redus suprafeţele alocate culturilor aferente). „În ultima parte a lunii octombrie, preţul zahărului a intrat din nou pe o pantă descendentă continuată până la începutul lunii curente”, a adăugat Enache.
Preţul zahărului pe bursele internaţionale în 2014
În prezent cotaţia zahărului brut pe bursele internaţionale este la aproximativ jumătate faţă de cea de la începutul anului 2011, când a intrat pe trendul puternic de scădere. „Conform datelor pe care le avem în prezent, este puţin probabil să asistăm la o corecţie semnificativă a preţului zahărului în prima parte a anului 2014, dar desigur că în orice moment condiţiile meteorologice sau alte evenimente care ar putea să apară pot pune presiune pe preţ. În ceea ce priveşte analiza tehnică a instrumentului analizat, cotația pare să se îndrepte către zona de suport determinată de minimul acestui an, acțiunea prețului în zona respectivă fiind un semnal important pentru evoluția viitoare”, a încheiat Cosmin Enache.