În dimineaţa zilei de 22 decembrie, soarele se răsfrângea asupra oraşului de pe Bega, atât la propriu cât şi la figurat. După o noapte întreagă de loznici şi discursuri ce răsunau dintr-o portavoce de la balconul Operei, timişorenii, la fel de mulţi ca în zilele precedente, au gustat din pocalul biruinţei.
Nici în capitală, situaţia nu era mai molcomă. Sute de mii de muncitori din întreprinderile bucureştene ieşiseră, încă din zorii zilei, în stradă pentru a protesta împotriva regimului lui Ceauşescu. Dicatorul a mai atentat la un discurs de calmare al poporului, însă fără rezultat, huiduielile au fost şi mai înfocate. Evenimentele derulate recent i-au făcut pe soţii comunişti să părăsească Bucureştiul cu un elicopter. Mulţimea a izbucnit în urale şi fluierături când aparatul de zbor s-a ridicat de pe acoperişul Comitetului Central şi a marcat prăbuşirea dictaturii.La ordinul generalului Victor Stanculescu, proaspăt numit în locul lui Milea, Armata romană încetează să tragă în revoluţionari şi se alătură mulţimii.
A fost gloriosul moment ce a dovedit că vieţile eroilor nu au fost luate degeaba, că orele, zilele petrecute în stradă au dat rezultate, că scanteiile de curaj nu au fost de izbândă şi că, vocea poporului a răsunat mai tare, mai apăsat şi mai puternic decât orice urlet disperat al conducerii.
[responsive_youtube
