„Liberalii au fost întotdeauna apărători ai principiilor democraţiei, respectarea votului cetăţenilor fiind unul fundamental. Drept urmare, consider că Uniunea Social-Liberală trebuie să se bazeze pe legitimarea primită în decembrie 2012 şi pe formula căreia românii i-au conferit încredere în alegeri” explică Ehegartner.
Ambiguităţile şi atacurile din ultima perioadă ale celor din PSD la adresa PNL impun clarificarea cât mai urgentă a poziţiei Partidului Social Democrat, este de părere senatorul de Timiş. „Am fost şi sunt unul dintre susţinătorii proiectului USL. Ieşirea din această criză o reprezintă reafirmarea de către PSD a ultimei obligații asumate a acestui proiect: susţinerea candidatului PNL la preşedinţia ţării” explică Petru Ehegartner prin intermediul unui comunicat.
„Mă alătur colegilor mei din PNL care solicită respectarea protocolului semnat, a programului de guvernare asumat şi a votului dat de cetăţeni în 2012. Este imperativ ca Uniunea Social-Liberală să fie dusă mai departe în forma în care a primit mandatul românilor. Nu agreez soluţia ieşirii de la guvernare şi consider că trebuie să rămânem consecvenţi proiectului cu care am câştigat alegerile. Acest mandat înseamnă respectarea întocmai a protocolului Uniunii Social-Liberale și exprimarea responsabilității PNL față de electorat, aşa cum a fost acesta legitimat prin votul din 2012.
Deşi puţine dintre măsurile promise de către Guvern au fost luate, altele întârzie să se aplice, iar unele nu-şi arată încă efectele, cred în continuare în justeţea şi corectitudinea acestor obiective social-liberale. Avem datoria de a le demonstra românilor că aşteptările lor nu au fost şi nu sunt zadarnice!” mai spune Ehegartner.
„PNL respectă şi îşi doreşte să facă parte în continuare din proiectul USL, aşa cum a fost iniţiat, iar eforturile liberalilor sunt axate pe respectarea cu stricteţe a angajamentelor luate în faţa cetăţenilor atunci când au solicitat votul lor. Am convingerea că premierul Victor Ponta, aşa cum a şi declarat public, va susţine continuarea proiectului USL, prin urmare, ceea ce PNL ia în calcul este doar formula de respectare a mandatului primit de la români”, mai scrie în comunicatul emis de politicianul din judeţul nostru.