Cătălin Cazacu: Eu nu am spus niciodată că sunt campion naţional, jurnaliştii au înţeles asta, iar ROSBK este doar un antrenament

- Advertisement -

Drept replică la materialul postat de Vocea Timişului, ieri, unde precizam că pilotul Cătălin Cazacu se autointitula „sărac”, deşi clubul la care activează a fost finanţat din bani publici, de către autorităţile locale şi judeţene, cu suma de 155.000 de lei, Cătălin Cazacu ne-a acordat un interviu în care se apără.

Acesta recunoaşte că banii de la autorităţi sunt destinaţi obţinerii de perforanţe şi precizează care este motivul pentru care nu a participat la toate etapele organizate de Federaţia Română de Motociclism. ”Banii sunt primiţi pentru a face performanţă. Noi am participat la trei din cele patru etape ale Campionatului Naţional. La a patra nu s-a participat pentru că, după regulament, dacă avem trei etape punctează toate, dacă avem patru, una se scade. Nu a fost alegerea mea să nu merg ci a clubului. Cazacu este sportiv al Taifun Racing Team. Alegerile le face clubul. Nu s-a mers la ultima etapă tocmai pentru că oricum punctează doar trei etape. Etapa din Slovacia, a fost refuzată de toate cluburile. Ea a fost făcută la comandă pentru cineva. Pentru cine trebuia să iasă campion. Eu am mers la toate etapele până în acel moment. La etapa de la Pannoniaring toată lumea a zis că avem trei etape pline, dacă mergeam la încă una o să ni se scadă. Am considerat că nu e normal să participăm la un joc politic”.

Cazacu dă vina pe jurnalişti pentru faptul că peste tot apare cu titulatura de „Campion Naţional”, chiar dacă recunoaşte că nu este aşa. „Comunicatul emis de Taifun Racing se spune: <<Cătălin Cazacu este Campion al Romanian SuperBike>>. Nu este vina mea că 90 % din jurnalişti nu ştiu că România are două campionate, nu ştiu diferenţa! Nu este vina mea şi nu e nici vina clubului. Dacă cineva mă întreabă eu spun că sunt Campion al Romanian Superbike. Ştiu şi eu şi clubul că dacă vreodată facem greşeala asta o să fim taxaţi. Nu suntem inconştienţi, nici eu nici clubul. Niciodată nu am spus eu că sunt Campion Naţional”

Vezi materialul video pentru a afla cum diferenţează Cătălin Cazacu cele două competiţii – Romanian Superbike şi Campionatul Naţional.

„Ca să pot avea rezultate, trebuie să fiu antrenat. Singurul loc în care mă pot antrena, ca sportiv, este ROSBK. Aceasta este o competiţie puternică, una care pe mine m-a făcut un pilot rapid. Taifun Racing urmăreşte să aibă un pilot sau mai mulţi piloţi rapizi. Eu am 300 de cupe acasă, nu mă interesează să merg la etape unde se dau unul sau doi sportivi. Eu vreau ca atât eu cât şi oricare pilot Taifun Racing să fie un pilot rapid. Eu vreau să ne întoarcem în Campionatul Mondial având o finanţare completă, până atunci trebuie să rămân rapid. Campionatul Romanian Superbike este şi a fost pentru noi campionatul în care ne-am antrenat” mai susţine Cazacu.

[responsive_youtube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Timisoreanul Catalin Cazacu revine pe micile ecrane, cu ”Vulturii de noapte”

Emisiunea ”Vulturii de noapte” prezentată de timișoreanul Cătălin Cazacu...

Cătălin Cazacu și Cosmin Costescu riscă SUSPENDAREA. Ce CONTROL se poate ”abate” asupra clubului Taifun Racing Timișoara

Sportivii care reprezintă clubul Taifun Racing Timișoara în competițiile...

Lugojenii Mihai Stoichescu și Vlad Roșu, revenire direct în postura de câștigători

Mihai Stoichescu și Vlad Roșu s-au întors cu două...

Timișoreanul Cătălin Cazacu a devenit imaginea ”La Martina” în România. Ce spune motociclistul EXCLUSIV

Sportivul timișorean Cătălin Cazacu, multiplu câștigător al competiției Romanian...