Primul meci adoptat de Aurel Şunda (aflat în tribune) „cu tupeu” s-a dovedit de un ghinion rarisim petru prim-divizionara Poli Timişoara. Odată cu cooptarea lui Gueye Mansour în echipă, Şunda a trimis în teren, pentru prima dată de la instalarea pe banca alb-negrilor, o formulă mai ofensivă, în primul „11” regăsindu-se, pe lângă Szekely şi „Omul-foarfecă”. Asta s-a văzut şi pe dreptunghiul verde, în minutul 12, Mera fiind la un pas de deschiderea scorului după o lovitură de la colţul terenului. Tot în prima repriză, Trandu şi Ahmetovic au avut de asemenea ocazii importante, însă finalizarea acestora nu a fost cea mai fericită pentru bănăţeni. Mansour a avut cea mai mare ocazie a primului mitan, însă, după ce a scăpat singur cu portarul advers, a şutat în dreapta acestuia, iar mingea a trecut la doar câţiva centimetri de bara porţii în afara acesteia. Pe finalul primei părţi, Străuţ a încercat să respingă din faţa propriei porţi, trimiţându-şi mingea la foarte aproape de propria poartă, fiind la un pas de autogol.
Repriza a II-a nu-şi schimba deloc cursul jocului, iar Boldea, în minutul 53, şuta excelent spre poarta apărată de Iacob, însă intervenţia goalkeeper-ului a fost de excepţie, reuşind să păstreze tabela imaculată. După trei minute Mansour încerca şi el deschiderea scorului, însă Iacob era la post. Pe principiul „ocaziile se răzbună”, în minutul 60, braşovenii fac 1-0, însă golul este anulat pe motiv de offside. După cinci minute, Trandu reuşea şi el să înscrie, dar şi golul său a fost invalidat tot datorită poziţiei „afară din joc” în care se afla. După o perioadă în care alb-negrii au redus turaţia motoarelor, în minutul 80, braşovenii ajungeau din nou în careul gazdelor, iar Ştefan Grigorie vedea direct cartonaşul roşu pentru o lovitură în faţa lui Nuno Claro, la o intervenţie a portarului timişorenilor. Andrei Cristea, intrat în minutul 85, avea să reducă la tăcere cei circa 1.000 de suporteri prezenţi în tribunele arenei Dan Păltinişanu. Atacantul care a evoluat şi pentru vechea Poli Timişoara a marcat în minutul 88 un gol care trimite toate cele trei puncte în tabăra oaspeţilor, chiar dacă meciul fusese prelungit cu patru minute datorită fragmentării „organizate” de braşoveni şi ţipetele lor.
Poli Timişoara: Nuno Claro, Mera (min. 83 – Himcinschi), Scutaru, Şeroni, Morariju, Boldea, Petre (c) (min. 75 – Poparadu), Trandu, Ahmetovic (min. 56 – Bărbuţ), S. Szekely, Mansour. Antrenor: Aurel Şunda.
FC Braşov: Iacob, Străuţ, Leko, Machado, Ionescu (c), J. Szekely (min. 45 – Vagner, min. 90 – Santos), Madeira, Grigorie, Mateiu, Aganovic, Buga (min. 56 – Cristea). Antrenor: Cornel Ţălnar.