Debutul etapei cu numărul 27 a fost nefast pentru Poli Timişoara, iar elevii lui Dan Alexa nu par să fi recepţionat semnalul de alarmă tras de tehnicianul alb-negrilor înaintea plecării spre oraşul de sub Tâmpa. Antrenorul timişorenilor spunea răspicat că partida cu Corona va fi mai dificilă decât cea cu Steaua din etapa precedentă, ceea ce s-a dovedit a fi perfect adevărat.
Bănăţenii au jucat slăbuţ la Braşov, prima ocazie a alb-negrilor fiind cea din minutul 10 când Trandu nu reuşeşte să fructifice o centrare venită de la Claudiu Belu. În prima repriză tot bănăţenii au avut un cuvânt mai greu de spus, Bărbuţ centrând şutat, fiind foarte aproape de a-l surprinde pe Marc. După numai un minut, mai exact în minutul 25, Ovidiu Petre se trezeşte cu o minge pe picior, în careul advers, însă preluarea acestuia denotă surprinderea cu care l-a luat mingea centrată de Mera. În ultimul minut al reprizei întâi, Bărbuţ este foarte aproape de a marca un gol de cascadorii râsului, din greşeală. Mingea fusese respinsă de un braşovean, mingea l-a lovit pe piticul din lotul lui Poli, din care a ricoşat foarte aproape de bara din dreapta lui Marc.
Repriza secundă nu a diferit prea mult, însă, din păcate, timişorenii nu au reuşit să şi finalizeze nicio ocazie. În minutul 56, Poparadu dă o pasă excepţională pentru Trandu, care trage la colţul lung, balonul lovind bara porţii gazdelor. Minutul 70 aduce şi prima ocazie mai serioasă de partea gazdelor. Neacşa îi pasează perfect lui Buş care trage puţin peste poarta lui Nuno Claro, iar până la finalul partidei nu se mai întâmpla nimic important
Echipa lui Alexa obţine un punct important în economia salvării de la retrogradare, însă ţinând cont de adversar se poate spune la fel de bine că pierde două lungimi, care-i ofereau o „picătură” suplimentară de linişte.
Corona Braşov: Marc, Burlacu, Poverlovici, Damian, Munteanu, Neacșa (min.87-Popa), Miranda, Dâlbea (c), Pîrvu (min.76-Brata), Coman, Buş (min.88-Balint). Antrenor: Ionel Gane.
Poli Timişoara: Nuno Claro, Belu, Mera, Şeroni, Morariju, Petre (c), Gorobsov (min.53-Nanu), Bărbuţ, Poparadu (min.74-Scutaru), Trandu, Szekely (min.76-Popovici). Antrenor: Dan Alexa.