duminică, octombrie 18, 2026

Pare cunoscut? Bărbat trimis în judecată pentru șantaj. ”Cumpăra” locuințe amenințând proprietarii

1 minute citire
Cuvin 3 jpg

Oamenii legii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal, în care un bărbat de 55 de ani este bănuit de comiterea a patru fapte de şantaj. Mai exact, începând cu anul 2007, acesta ar fi exercitat acte de ameninţare faţă de patru persoane care locuiau în imobilul unde acesta deţinea mai multe apartamente, în scopul de a le determina să-şi vândă locuinţele, pentru ca ulterior acesta să devină proprietarul întregului imobil.

În momentul în care bărbatul s-a mutat în imobil, i-ar fi contactat pe ceilalţi locatari şi le-ar fi solicitat să-i vândă apartamentele la preţuri subevaluate faţă de preţul pieţei. Ulterior, când locatarii au refuzat, cel în cauză ar fi trecut la acte de intimidare a acestora, prin provocarea, în repetate rânduri, de inundaţii în apartamentele respective, ameninţări cu acte de violenţă şi proferarea de expresii jignitoare.

Azi, 15 iulie, poliţiştii au finalizat cercetările în dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii de şantaj, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de trimitere în judecată.

Metoda este una ”brevetată” sută la sută de țiganii care au reușit, prin aceleași metode, să pună mâna pe mai toate imobilele centrale, majoritatea monumente istorice, din Timișoara. Dumneavostră nu vi se pare cunoscut modul de ”operare” al acestuia?

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate