Timișorenii fac legea în Grupa N a ”naționalului” de viteză în coastă. Piloții de pe Bega, pe primele două locuri

- Advertisement -

Sinaia nu se dezminte, fiind unul dintre cele mai frumoase trasee din România. La etapa cu numărul 4 a Campionatului Național de Viteză în Coastă (CNVC), pe marginea traseului au fost foarte mulți spectatori, mai ales duminică, în ziua concursului. Piloții au întâmpinat dificultăți din cauza vremii capricioase care, în prima zi de calificări, le-a dat mari bătăi de cap, însă s-a dovedit că în ziua concursului a ținut cu ei.

Timișoreanul Adi Ionescu a reușit să-și adjudece primul loc la Grupa N și, profitând de absența lui Marco Tempestini, s-a și distanțat în fruntea clasamentului general al grupei, având acum un avans de 32 de puncte. ”Sunt fericit pentru locul 8 la general și locul întâi obținut la clasă, care, până acum, la jumătatea campionatului, mă menține pe prima poziție a grupei N. De asemenea țin să mulțumesc echipei tehnice, clubului din care fac parte, sponsorilor fără de care nu puteam ajunge aici și nu în ultimul rând mulțumiri timișorenilor care îmi urmăresc evoluțiile de acasă” ne-a declarat sportivul născut pe Bega.

Ceilalți componenți ai clubului timișorean ACS BSSR Automotosport au încheiat cursa de la Sinaia astfel:
Raul Szene, locul 2 la Grupa N;
Sebastian Stănescu, locul 2 la Grupa H2.

Trofeul Sinaia a fost adjudecat de reșițeanul Lucien Hora cu al său monopost Lola B99/50 – F3000, de Grupa D. Bănățeanul obține a patra victorie în 2014 în CNVC, pe locul secund, la general, urmând Horațiu Ionescu-Cristea în timp ce ultimul loc al podiumului a fost acaparat de Lucian Răduț.

Clasament General:
1. Lucien Hora 3:52.461
2. Horațiu Ionescu-Cristea +1.350
3. Lucian Răduț +1.982
4. Paul Andronic +5.163
5. Ovidiu Zaberca +7.625
6. Eduard Stan +8.414
7. Adrian Iliescu +12.688
8. Adrian Ionescu +14.321
9. George Crețu +16.812
10. Mircea Pădurean +17.387

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Timișorenii Raul Szene și Sorin Botez, reprezentanții României la FIA MASTERS 2014 – Eschdorf Luxemburg

Finalul săptămânii trecute, atunci când a avut loc evenimentul...

Timișoreanul Raul Szene și colegul său, Sorin Botez, singurii români la etapa internațională de hillclimb, din Austria

Sâmbătă și duminică, pilotul timișorean Raul Szene și coechipierul...

Pilotul Adi Ionescu a reprezentat, cu mândrie, Timișoara la etapa de la TELIU. Vezi pe ce loc e în clasament FOTO

La startul competiției desfășurate sâmbătă și duminică s-au aliniat...

”Hiena din Banat” a urcat într-o mașină de raliuri! Vezi cum a reacționat Dani Corbeanu ca și copilot VIDEO/FOTO EXCLUSIV

Pasionații de raliuri își amintesc cu siguranță expresia ”Tăureteeeee,...