Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o avertizare cod galben și portocaliu care intră în vigoare începând cu această seară de la ora 18:00 și expiră mâine, în jurul orei 10:00
În cursul nopţii de duminică spre luni (27/28 iulie), în judeţele Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea va ploua torenţial şi se vor cumula local cantităţi de apă de 50-70 l/mp şi izolat peste 80 l/mp, anunță meteorologii pentru regiunile acoperite de codul portocaliu.
Tot din această după-masă și până luni, dar la ora 9:00, este în vigoare o atenționare cod galben, în intervalul menţionat instabilitatea atmosferică urmând să fie mai accentuată în vestul şi sud-vestul ţării, precum şi în zona de munte. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie în Oltenia, Banat, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei şi nord-vestul Munteniei. Cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 l/mp şi izolat 50 l/mp şi va cădea grindină. Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pentru intervale mai scurte de timp şi pe arii restrânse.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza aceste date, însă premierul Victor Ponta a convocat duminică seara, de la ora 19:00, la Palatul Victoria, Comandamentul pentru situaţii de urgenţă, condus de Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.