duminică, octombrie 18, 2026

Jandarmii au rămas MASCĂ după ce au descoperit cum opera un contrabandist de țigări, la Timișoara FOTO

1 minute citire
Foto BI 55 2 jpg

Vineri, 22 august 2014, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara, au desfăşurat o acţiune punctuală în zona Pieței Iosefin, pe linia combaterii comerţului ilegal cu produse accizabile şi de contrabandă.

Pe traseul de patrulare, au observat de la distanţă o persoană de sex masculin care scotocea într-un coş de gunoi din faţa Oficiului Poştal nr. 4. Apropiindu-se, jandarmii au observat că acesta a scos din coş, câteva cartuşe de ţigări.

Trecând la legitimarea acestuia, jandarmii au constatat că acesta se numeşte S.C. în vârstă de 26 de ani, şi avea asupra lui, oferind spre vânzare, un număr de 60 de pachete de ţigări netimbrate.

Oamenii legii au întocmit actele premergătoare săvârşirii infracţiunii de deţinere de bunuri accizabile şi de contrabandă care trebuiesc plasate sub regim vamal. Totodată, cantitatea de ţigarete a fost predată Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Timiş, în vederea continuării cercetărilor.

foto BI 55
foto BI 55
Foto BI 55 1
Foto BI 55 1
Foto BI 55 2 jpg
Foto BI 55 2 jpg

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate