Timișoreanul ELI cântă, alături de Chris Thrace, ”Get Down”. Vezi clipul piesei VIDEO

- Advertisement -

Filmat în clubul Taniei Budi, numit “Luv ”, din Constanța, dar şi în Hotel Regal Mamaia, cu mijloace tehnice de top, videoclipul single-ului “Get Down” vine să completeze şi să accentueze feeling-ul pe care îl transmite piesa.

”Aveam piesa, mai precis conceptul de aproape 2 ani dar am simţit că nu este momentul ei. Timpul a trecut şi în 2014 când am reintrat în proiectul melodiei am redescoperit-o şi m-am gândit că nu ar fi rău să i-o prezint lui Eli. Ştiam că el este singurul care poate face ceva exact în conceptul construit de mine. Am fost încântaţi, atât el cât şi eu, de rezultat şi astfel am ajuns să realizăm împreună piesa “Get Down” care, după 2 ani are în sfârşit un rost şi… cred că a venit momentul ei” spune Chris Thrace, care, la 21 de ani (pe numele său real Cristian Tarcea) are deja o carieră impresionantă în domeniu. A lucrat cu numeroşi artişti consacraţi şi producători de top din industria muzicală românească.

De cealaltă parte, timișoreanul Eli, după succesul obţinut alături de Oana Radu cu piesa ”Tu”, care a adunat peste 17 milioane de vizualizări pe Youtube, a ajuns pe locul 1 în topurile radiourilor mari de la noi şi a avut 2 nominalizări la Romanian Music Awards la categoria “Best New Act” şi “Best Dance Song”, se pregăteşte pentru un an plin din punct de vedere profesional, acesta fiind şi mesajul pe care vrea să îl transmită fanilor o dată cu publicarea piesei “Get Down”.

“Anul acesta, voi lansa mai multă muzică decât până acum. Avem idei, avem concepte, şi atât eu cât şi echipa casei mele de discuri suntem foarte determinaţi să evoluăm din punct de vedere al calităţii dar şi al cantităţii. Tocmai de aceea am făcut toate eforturile ca “Get Down” să fie prezentată acum, la începutul anului, pentru a da un semnal clar celor care îmi apreciază muzica şi care mi-au cerut în mod constant materiale noi. În plus, piesa beneficiază şi de un videoclip, care este un bonus şi în acelaşi timp o surpriză pentru ascultători, deoarece el nu a fost anunţat oficial nicăieri până la publicarea lui. Lucrăm intens la noi proiecte şi vă pot anunţa încă de pe acum că în luna februarie voi lansa următorul meu single care este o colaborare inedită cu un artist roman care a dat unul dintre marile hit-uri ale muzicii româneşti în străinătate”, spune Eli.

Single-ul “Get Down” a fost compus şi produs de Cristian Tarcea, înregistrat la Super Sound Studio şi Thrace Music, mixat şi masterizat la Thrace Music de Cristian Tarcea, versurile aparţinând celor doi interpreţi. Videoclipul a fost regizat de Ioana Gomoi, avându-l ca DOP pe Bogdan Ciubotaru, de vestimentaţie sau ocupat cei de la Holy Fashion.

[responsive_youtube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Vacantele achizitionate online, mai scumpe cu 4%. Cele offline, plus 22%, fata de 2018

La nivel mondial, industria turismului online a crescut, de...

Start-up-ul romanesc FLOW face concurenta Societatii de Transport Public Timisoara, cu trotinete

FLOW, serviciul de închiriere de trotinete electrice a ajuns...

Uber Eats se lanseaza in Timisoara

Uber România anunţă extinderea Uber Eats, serviciul global de...

Ghizii de turism din Timisoara si Arad, la ”specializare” in Mako

Weekend-ul recent încheiat a fost o perioadă interesantă pentru...

Timisoreanul Virgil Iantu, ARONGANTA la adresa lui Liviu Dragnea, pe tema referendumului

Prezentatorul TV Virgil Ianțu, timișorean la origine, a postat...