Caricaturistul timișorean de talie mondială, Ștefan Popa Popa’s, le-a făcut consilierilor județeni un cadou deosebit, de mare valoare. Aleșii județului Timiș au primit, în cadrul ședinței de plen de joi, câte o caricatură din partea artistului.
La începutul ședinței, președintele CJ Timiş. Titu Bojin, s-a oferit să arate colegilor că: ”Aveţi un tablou realizat de Ştefan Popa Popa’s. Este o caricatură în care unii suntem mai frumoşi, iar alții mai urâţi. Am vrut ca aceste caricaturi să le primiți înainte de Paşti fiecare dintre dumneavoastră”, a explicat pesedistul.
La finalul plenului, Bojin a precizat că el se simte, exact așa cum apare în caricatură, cu mâinile la vedere, curate. ”Domnul Popa’s mi-a spus că mă roagă ca pe a mea s-o arăt (caricatura – n.r.) și că ar fi făcut o poză prin care la mine apar și mâinile și mă consider și eu că nu am nicio murdărie pe mâini, mai ales după discuțiile de la alte partide, care încep acuma să iasă ca ciupercile. Și-au adus aminte că fac parte din spectrul timișean și probabil că vreau ca să se afirme prin numele meu” a încheiat președintele CJ Timiș.
Acest ”cadou” făcut de Popa’s aleșilor județeni poate fi considerat ca un cadou-răspuns ca urmare a faptului că renumitul caricaturist recunoscut la nivel mondial va fi numit Cetăţean de Onoare al Judeţului Timiş, urmând ca ”numirea” să aibă loc în luna iunie.
[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=iDMEDHLkAjk&feature=youtu.be]