Peste 15 ani, ADIO PENSII? Cine anunță că pensionarii nu vor mai primi bani de la stat după ce-au cotizat zeci de ani

- Advertisement -

Unui număr de 100 de persoane adulte îi revin 25 de persoane trecute de 65 de ani, iar proporţia se va dubla la nivelul anului 2050, când 100 de persoane ar fi nevoite să susţină financiar pensiile a 50 de bătrâni. Altfel spus, cei care contribuie acum la fond plătesc, de fapt, banii actualilor pensionari, urmând ca ei să încaseze banii pe care îi vor vira viitorii contribuabili.

Dar peste 15 ani vor fi foarte mulţi pensionari şi foarte puţini contribuabili, deci nu vor mai exista bani la fond. Ca atare, actualii contribuabili nu vor mai primi pensii de stat, chiar dacă au cotizat toată viaţa! Problema este că nicăieri nu scrie în Legea pensiilor sau în altă lege că statul ia bani de la cineva pentru altcineva. Adică, fiecare primeşte pensie în funcţie de cât a contribuit la fond.

Şmecherii cu banii pensionarilor

“În 1989, Fondul de Pensii avea excedent. În 1996, acel excedent dispăruse. Asta pentru că Fondul de Pensii nu a fost protejat de inflaţie, pe de o parte. Totodată, Fondul de Pensii a fost folosit pentru acoperirea unor şmecherii la bugetul de stat”, a declarat economistul Ilie Şerbănescu.

În acest moment, tot ce este contribuţie la Fondul de Pensii, fondul de sănătate şi fondul de şomaj merge într-un singur cont, la Ministerul Finanţelor, de unde intră la bugetul de stat – adică e o căciulă comună.
De aici este distribuit către diferitele ministere în funcţie de declaratiile 112, în care apar sumele depuse în contul CAS de către angajatori. Altfel spus, banii sunt distribuiţi în funcţie de nevoile statului, scrie Libertatea, unde puteți citi mai multe informații pe această temă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Posta Romana a distribuit toate pensiile aferente lunii ianuarie, în Timiș

Compania Naţională Poşta Română a finalizat, cu trei zile...

Posta Romana linisteste pensionarii: Pensiile vin intre 10 si 20 ianuarie 2020

Compania Naţională Poşta Română informează că, în această lună,...

Politistii locali care patruleaza in CIVIL, ”curata” bugetul nesimtitilor, la Timisoara

Acțiunile polițiștilor locali care patrulează în civil prin Timișoara...

AVERTISMENT! Retragerea administratorilor fondurilor din Pilonul II de pensii va duce la caderea bursei

Retragerea din România a societăților private, care administrează fondurile...