hipMenu, liderul pieței clujene în comenzi de mâncare, își consolidează poziția și în Timișoara

- Advertisement -

„Expansiunea în Timișoara a venit ca o etapă naturală în procesul de extindere a business-ul hipMenu, mai ales prin prisma faptului că această piața este foarte asemănătoare cu cea din Cluj-Napoca, pe care noi am ajuns deja să o cunoaștem foarte bine. De asemenea, alte considerente care au contribuit la luarea acestei decizii țin și de numărul tot mai mare al restaurantelor premium care apar în acestă zonă și de interesul ridicat pentru tehnologie și pentru gadget-uri pe care îl prezintă tinerii din vest”, a declarat Dan Klausmeier, CEO Cloud Treats România.

Potrivit reprezentantului companiei, în prezent, aplicația hipMenu colaborează cu 20 restaurante din Timișoara, printre care fac parte și branduri cunoscute la nivel local sau internațional, precum sunt Casa del Sole, Bio Fresh, Subway, My Chicken King, Dopo Poco, Pizza la Maria sau Wake up Pub. În plus, echipa hipMenu este într-un continuu proces de prospectare a noii pieței, aflându-se în diferite stadii de listare și cu alte restaurante din Timișoara.

”Obiectivul nostru este ca până la sfârșitul anului să avem listate toate restaurantele importante din Timișoara, astfel încât clienții de aici să aibă posibilitatea de a alege dintr-o gamă și mai variantă de preparate și bucătării. De asemenea, ne dorim ca din ce în ce mai multe restaurante să poată beneficia de avantajele competitive pe care le oferă platforma noastră”, a mai spus Dan Klausmeier.

Conform acestuia, principalele beneficii care decurg odată cu listarea unui restaurant în cadrul unei aplicații specializate de livrări se reflectă atât în fidelizarea sau atragerea de noi clienți, cât și în scăderea semnificativă a costurilor de marketing, operaționale sau de procesare a comenzilor.

Peste 450.000 de mese livrate în ultimul an

Când vine vorba de numărul de comenzi făcute de clujeni sau timișoreni prin intermediul aplicației hipMenu, acestea se ridică, doar în ultimul an, la peste 450.000, trendul fiind ascendent, de la o lună la alta, în ambele orașe. “Design-ul foarte modern și aerisit al aplicației, fotografiile de foarte bună calitate ale preparatelor, diversitatea meniului, posibilitatea comenzilor de grup, dar și accesibilitatea și ușurința în ceea ce privește utilizarea aplicației determină tot mai mulți timișoreni să își comande mâncare prin intermediul hipMenu și, în același timp, conving tot mai multe restaurante să se listeze”, a subliniat reprezentantul companiei.

Mai mult, potrivit acestuia, începând cu această lună, timișorenii vor avea la dispoziție și o nouă versiune a aplicației, disponibilă utilizatorilor de iOS și Android, care vine cu îmbunătățiri considerabile, atât la nivel de interfață, cât și în ceea ce privește funcționalitatea.

Referitor la principalele preferințe culinare ale timișorenilor, conform ultimelor analize realizate de hipMenu, aceștia aleg să comande preparate cât mai simple, atât când vine vorba de comenzile la birou, cât și seara, pentru cină. Astfel, pizza, sandwich-urile, diferitele sortimentele de pui sau mâncărurile orientale se regăsesc printre principalele alegeri ale acestora în ultima perioadă.

În ceea ce privește valoarea medie a comenzilor făcute zilnic de timișoreni, aceasta se ridică la aproximativ 40 de RON, suma fiind constantă atât în timpul săptămânii, cât și pe durata weekend-ului. hipMenu colaborează în prezent cu peste 50 de restaurante din Cluj-Napoca și Timișoara și, în acest an, își propune atât dezvoltarea portofoliului de restaurante din aceste două orașe, cât și expansiunea pe alte piețe de interes din România.

Despre hipMenu

hipMenu este o platformă online de comenzi mâncare care operează pe piața locală atât în Cluj-Napoca, cât și în Timișoara. Aplicația oferă consumatorilor posibilitatea de a-și comanda felul preferat de mâncare dintr-o gamă variată de restaurante și specialități (atât preparate locale, cât și internaționale) prin intermediul website-ului sau al device-urilor mobile. În numai doi ani de la lansare, platforma a dezvoltat un portofoliu de peste 50 de restaurante din Cluj și Timișoara, poziționându-se ca și lider de piața în ceea ce privește comenzile în Cluj-Napoca. Printre cele mai importante restaurante care se regăsesc pe hipMenu.ro se numără și Pizza Hut Delivery, Subway, Marty Restaurants, Euphoria, Indigo, Express Chef, Salad Box, Lunchbox, Casa del Sole sau Wake Up Pub. Dezvoltarea aplicației a fost făcută în 2013 cu ajutorul unei echipe de clujeni, aceasta fiind proprietatea Cloud Treats, o companie americană, localizată în Los Gatos, California, care a conceput și aplicații individuale pentru restaurante precum Subway, Marty sau Indigo.

hipMenu poate fi descărcată gratuit, fiind disponibilă în varianta pentru IOS sau Android pe App Store sau Google Play. Mai multe informații despre aplicație pot fi găsite și pe site-ul www.hipmenu.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Ministrul Sănătății a decis schimbarea managerului de la Spitalul Județean Timișoara

În urmă cu câteva minute, ministrul sănătății Alexandru Rafila...

Vicepremierul Sorin Grindeanu caută soluții pentru descentralizarea unor proiecte de infrastructură rutieră

Ministrul Transporturilor, vicepremierul Sorin Grindeanu, susține ideea descentralizării unor...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Atenţie de unde mâncaţi! Vara creşte numărul de cazuri de enterocolite şi toxiinfecţii alimentare

Activitate mai intensă la Spitalul de Boli Infecțioase "Victor...

Mâncare ”nepotrivită” pentru pacienții de la Centrul ”OncoHelp”. Diaree și vomă la bolnavii de cancer

Marți dimineață mai mulți pacienți internați în cadrul secției...

Aragazul clasic și plita cu gaz – principalul duşman din casele noastre. Vezi cât sunt de poluante

Şi mai îngrijorător este faptul că în mediul casnic...

Criza îi afectează pe toți! Un hoț a furat haine și mâncare dintr-un apartament

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Cenad efectuează cercetări...