Timișoara a dat cel mai cunoscut prezentator de emisiuni de divertisment din ultimii ani. Dan Negru, căci despre el este vorba, este, de ani buni încoace, cel mai cunoscut și mai longeviv prezentator tv, emisiunile sale fiind clasate în vârful topurilor în materie de audiență.
De curând, timișoreanul plecat de ani buni de pe Bega pentru a devei celebru la București, a aflat că a rămas fără una dintre emisiunile sale de suflet, cu care a spart bariere de audiență la care nici el nu se aștepta, cu atât mai puțin cu cât este vorba despre un show tv cu și despre copii. ”Din toamnă încep un nou proiect tv. Fără copii! Next Star a fost anul trecut cea mai googălită emisiune de tv a Antenei 1, potrivit datelor oficiale publicate de Google. Audiențele Next Star au fost mult peste așteptări. Acu’ pot să mărturisesc: când Next Star era doar o idée, mulți colegi de breaslă mă compătimeau spunându-mi că am să-mi rup gâtul riscând într-un show cu copii în prime-time. Puțini îmi dădeau vreo șansă de supraviețuire, mai cu seamă că formatul era original 100%”, a anunțat Dan Negru.
Timișoreanul lasă loc altui post tv care vrea să riște același lucru. ”Acu’ rămane un loc liber pentru un kids show pe piața tv din România”, adaugă carismaticul prezentator tv, care recunoaște că de la toate emisiunile pe care le-a prezentat a ”furat” câte ceva din decoruri. ”Din decorurile show-urilor tv pe care le-am părăsit am luat mereu câte un obiect de décor. Am o mare colecție în pod, de la globul pe care-l învârtea Mama Natură la Ciao Darwin până la un acvariu din Academia Vedetelor. Din Next Star am păstrat o parte din bucuria lui Omar sau a Elenei, din lacrimile Ioanei sau din ochii fără lumină a lui Alex. Și am speranța că peste vreo 60 de ani, niște bunici vor povesti nepoților despre fenomenul Next Star… E mai ușor să construiești un copil puternic decât să repari un matur stricat. La capăt de drum, mulțumesc!”, a scris Negru pe Facebook.