Doi români MORȚI în atentantele de la Paris

- Advertisement -

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat în urmă cu câteva minute ”cu profund regret” că doi cetăţeni români au fost uciși vineri noapte în atacurile produse în capitala Franţei. Datele au fost furnizate MAE de către autorităţile franceze, ministerul din țara noastră precizând că Ambasada României la Paris este în legătură cu familiile acestora şi le va acorda asistenţa consulară necesară.

”Aşa cum MAE a informat anterior, un cetăţean român a fost rănit uşor în atacurile survenite în cursul nopţii în capitala Franţei. Persoana în cauza a primit îngrijiri la un spital din Paris şi, în cursul dimineţii, a fost externată.

Totodată, MAE reiterează că cetăţeanul român Andrei Marian Mihai nu a fost rănit în atacurile de la Paris. Acesta a confirmat direct unui reprezentant MAE că informaţiile apărute pe contul său de Facebook au fost postate de alte persoane şi nu sunt veridice”, se mai arată în comunicatul remis de MAE.

Până la această oră, la nivelul Ministerului de Externe nu există alte semnalări de cazuri de cetăţeni români care ar fi putut fi răniţi sau decedaţi în atacurile de la Paris. MAE menţine permanent legătura cu autorităţile franceze competente.

Președintele Republicii Franceze a decretat, astăzi, trei zile de doliu național în ”Hexagon”, ca urmare a atacurilor teroriste, care anunță la această ora 128 de morți.

Atacurile au fost deja revendicate de Organizația Stat Islamic (ISIS).

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Franceze că, în urma atacurilor comise în capitala Paris în seara zilei de 13 noiembrie 2015, președintele François Hollande a decretat stare de urgenţă pe tot teritoriul Franţei. Acest lucru nu înseamnă închiderea efectivă a graniţelor, ci introducerea de controale la frontiere pentru toate persoanele care doresc să intre sau să iasă de pe teritoriul francez. În aceste condiţii, MAE recomandă cetăţenilor români ca, în măsura posibilităţilor, să utilizeze paşapoartele valabile alături de cărţile de identitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Statul Islamic a explicat de ce a ales Parisul ca țintă a atacurilor teroriste

Gruparea Statul Islamic a revendicat oficial atentatele de la...

Parisul, sub ASEDIU. Atentate teroriste multiple în capitala Franței, soldate cu peste 120 de morți

Noapte însângerată nu doar pentru Franța, ci pentru întreaga...

Timișoreanul Alexandru Șimicu, DECISIV în victoria lui Raphaell VHB, cu o zi înaintea să împlinească 27 de ani

Evoluție remarcabilă a timișoreanului Alexandru Șimicu, chiar cu o...