În data de 10 iunie 2016, o nouă ediţie de Campionat European o să-şi deschidă porţile către toţi iubitorii de fotbal din întreaga lume. Timp de o lună cele mai bune echipe de fotbal de pe bătrânul continent o să-şi măsoare forţele, sperând la câştigarea trofeului, a cărei ultima bătălie va avea loc pe data de 10 iulie.

Cu gândul la finală este şi echipa Spaniei, campioană en-titre, care îşi doreşte să reediteze performanţele realizate în anul 2008 şi 2012, atunci când şi-a zdrobit toţi adversarii şi a câştigat titlul suprem în Europa, la nivel de naţională. La EURO 2016, echipa Spaniei a fost repartizată în grupa D, alături de formaţiile Croaţiei, Turciei şi Cehia, o grupă care pare foarte accesibilă spaniolilor şi care le permite să viseze, încă de pe acum, la etapa optimilor. Dacă va reuşi sau nu să-şi apere echipa Spaniei titlul, precum şi care sunt şansele României de a se întâlni cu echipa spaniolă (noi sperăm ca în finală), vom analiza în cele ce urmează. Unul dintre cele mai puternice campionate din lume este cel care se dispută în Spania, astfel că în La Liga evoluează unii dintre cei mai buni fotbalişti ai planetei, iar câştigătoarele Uefa Champions League şi Europa League, provin, de regulă, din acest campionat. Nu este de mirare, deci, ca naţionala spaniolă a câştigat ultimele ediţii ale Campionatului European (cele din anii 2008 şi 2012) şi îşi anunţă cadidatura şi pentru câştigarea titlului şi în 2016.

Dacă în finală din 2008, echipa condusă de selecţionerul Luis Aragones, de pe banca tehnică şi avându-i în componenţă pe Fernado Torres (autorul unicului gol), Iniesta, Sergio Ramos, Xavi, Fabregas şi Casillas a reuşit să învingă echipa Germaniei, cu scorul de 1-0, se pare că pentru EURO 2016 cele mai mari cote şi şanse de adjudecare a titlului le sunt acordate germanilor şi francezilor, care sunt prima opţiune. La ediţia din 2008 a Campionatului European, naţionala Germaniei alinia una dintre cele mai bune formule de joc (sub comanda selecţionerului Joachim Low); printre jucători se regăseau Lehmann, Ballack, Lahm, Schweinsteiger, Klose sau Podolski.

În ediţia care a avut loc în anul 2012, naţională Spaniei a spulberat în finală reprezentativa Italiei cu scorul de 4-0, aceasta punctând prin David Silva, Juan Mata, Jordi Alba şi Fernando Torres. De menţionat că în anul 2010, Spania îşi adjudecase şi titlul mondial, reuşind în această perioadă, să cucerească toate titlurile posibile în fotbal, la nivel de naţională. Raportat la grupa în care evoluează Spania la EURO 2016, cu siguranţă că niciuna dintre cele trei adversare nu le va pune probleme acestora, aşadar şansele de calificare de pe prima poziţie sunt foarte mari. Cehia, Turcia şi Croaţia, deşi sunt echipe destul de închegate, cel puţin la nivel teiretic, nu pot pune probleme naţionalei spaniole. Probabil, greul va începe abia din optimile de finală, acolo unde Spania poate întâlni adversari puternici.

Pentru EURO 2016 cota acordată de către bookmakeri naţionalei spaniole este de 6.5, în timp ce echipa Germaniei are o cotă de 4.33, iar reprezentativa Franţei, ţară organizatoare are cea mai bună cota, de 3.75. Naţională României nu este văzut printre favorite, de fapt având cea de-a 21-a şansa de câştigare a trofeului, cu o cotă de 200. Repartizată în grupa A la acest campionat european, într-o companie echilibrată, alături de echipele similare ale Albaniei, Franţei şi Elveţiei, selecţionata condusă de Anghel Iordanescu speră să marcheze revenirea la un turneu internaţional de anvergură, printr-o clasare cât mai bună între reprezentativele din Europa. Naţională noastră este creditată cu cea de-a treia şansa se calificare din grupă, după naţionalele Franţei şi Elveţiei, (avem cota de 13 la câştigarea grupei), însă, cu certitudine, ne vom lupta pentru cea de-a doua poziţie care ne oferă calificarea în optimile de finală.

Însă, până la EURO 2016, România a perfectat câteva partide amicale împotriva celor mai puternice naţionale din Europa. În toamna anului 2015 a avut loc un meci amical împotriva Italiei, meci încheiat la egalitate, cu scorul de 2-2. Astfel, selecţionerul Anghel Iordanescu a urmărit să lărgească baza de selecţie pentru Campionatul din Franţa, iar jucători precum Florin Andone şi Andrei Ivan, care s-au remarcat cu această ocazie pot reprezenta soluţii viabile pe banca de rezerve a Naţionalei. Însă, cele mai importante teste urmează a fi efectuate în această primăvară, atunci când se vor disputa meciurile împotriva campioanei europene en-titre, Spania şi se pare, chiar împotriva campioanei mondiale din 2014, Germania. Ambele echipe sunt calificate la EURO, aşa că vom avea oportunitatea de a ne testa şi evaluă la adevărata valoare forţele pentru acest Campionat European. Desigur, partidele amicale nu releva întotdeauna nivelul de pregătire al unei echipe, însă, în mod cert, vor indica selecţionerului şi staff-ului sau, care sunt punctele ce trebuie întărite şi care sunt atuu-rile echipei. Partidă împotriva selecţionatei conduse de către Vicente del Bosque va avea loc în lună martie, în timp ce întâlnirea cu naţională Germaniei se doreşte a fi undeva în luna mai.

Şansele echipei noastre naţionale la o clasare cât mai bună la EURO 2016 depind foarte mult de modul în care selecţionerul Anghel Iordanescu va şti să gestioneze primul meci pe care echipa noastră îl va disputa pe data de 10 iunie, pe Stade de France, împotriva Franţei. Fiind chiar partidă de deschidere oficială a acestui Campionat European, presiunea pe umerii staff-ului tehnic şi a echipei va foarte mare. Atât noi, cât şi francezii, ne dorim să obţinem victoria, mai ales că punctele câştigate împotriva uneia dintre favoritele grupei vor conta foarte mult. Desigur, partidele împotriva Elveţiei (din data de 15 iunie, care se va disputa pe stadionul Parc des Princes) şi Albaniei (pe data de 19 iunie, pe stadionul Velodrome) reprezintă meciurile care ne pot oferi calificarea, aceste echipe fiind mult mai accesibile decât naţională Franţei. Toţi microbiştii din România îşi doresc ca naţionala noastră să reuşească un parcurs cât mai lung, şi de ce nu, să se oprească în finala EURO 2016. Însă, oricât de optimişti am fi, să nu uităm că la acest campionat vor participa unele dintre cele mai puternice naţionale ale continentului şi, prin urmare, orice meci împotriva acestora, va fi o adevărată luptă.

Spune-ţi opinia civilizat!