Comercianții iliciți de articole pirotehnice au primit prima lovitură pe acest an din partea jandarmilor Grupării Mobile Timișoara. O cantitate importantă de peste 20.000 de bucăți de petarde și artificii au fost confiscate, valoarea totală ridicându-se la suma de 2.500 de lei.
Percheziția a avut loc în această dimineață, în zona Pieței Badea Cârțan din Timișoara. Aflați în serviciul de patrulare, jandarmii au observat un autoturism cu portbagajul întredeschis, fapt ce le-a atras atenția. Mașina s-a dovedit a fi ticsită cu materiale pirotehnice, astfel că deținătorul autoturismului a fost legitimat de jandarmi.
Bărbatul în vârstă de 33 de ani, domiciliat în orașul Bocșa, județul Caraș – Severin, a început să facă scandal văzând că nu poate să scape de jandarmi, ba chiar a sunat și la 112, spunând că este bruscat de aceștia. Nimeni nu s-a lăsat impresionat însă, iar comerciantul a fost condus la sediul unității, toată cantitatea de articole pirotehnice fiind confiscată.
Tot în cadrul acestei acțiuni a mai fost sancționat contravențional cu suma de 3.000 de lei un alt bărbat care a împiedicat forțele de ordine să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu.
Jandarmii vor întocmi mai multe acțiuni pentru combaterea comerțului cu produse pirotehnice interzise prin lege în baza programului național „Foc de artificii”.