Primăria vrea să demoleze peste 300 de garaje. Continuă lucrările pe strada Sirius

- Advertisement -

Primăria Timișoara are în plan demolarea a peste 300 de garaje. Proprietarii au fost deja notificați, spune primarul Nicolae Robu, care anunță și despăgubiri, însă doar pentru cei care au avut această clauză în contractul cu municipalitatea.

Potrivit primarului, lucrările de pe strada Sirius sunt blocate din cauza garajelor amenajate în zonă, 339 la număr. Nicolae Robu vrea să le demoleze, iar primul pas a fost făcut: notificarea proprietarilor. Costurile demolării vor fi suportate de municipalitate, spune primarul.

„În cartierul Soarelui, în apropierea străzii Sirius există 339 garaje. Proprietarii au fost notificați, trebuie să și le demoleze, să elibereze locul care este declarat de interes public, pentru că vom ajunge cu lucrările de amenajare în zona în care se află acestea. Vreau să îi rog pe proprietari să înțeleagă că orașul trebuie să se modernizeze și că suntem nevoiți să înlăturăm garajele. Contez pe faptul că cetățenii din zonă vor fi înțelegători și nu vor frâna acest proces, pentru că altceva nu pot să facă decât să încetinească procesul. Până acum am câștigat toate procesele cu acei cetățeni care nu au vrut să facem demolarea”, a declarat Nicolae Robu.

Proprietarii garajelor vor fi despăgubiți cu 2.000 de euro, însă doar cei care au prevăzută clauza de despăgubire în contractul cu Primăria Timișoara.

„Știu că psihologic e foarte greu de suportat situația în care într-o baterie de garaje, un proprietar are un contract cu clauză de despăgubire și vecinul are contract fără o astfel de clauză. Eu nu am nicio responsabilitate, pentru că aceste contracte au fost încheiate cu 10 ani în urmă. Nu pot să înțeleg de ce unele contracte au clauză de despăgubire, iar altele nu au, dar asta este situația. Eu nu am suport legal să aprob o plată către acei proprietari de garaje care nu au clauze de despăgubire”, a declarat primarul marți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

Din aceeași categorie