5.000 de oameni au ieşit, în această seară, în Piaţa Victoriei din Timişoara, pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de intenţia guvernului PSD de a impune aministia şi graţierea prin ordonanţe.
Printre cei nemulţumiţi s-a aflat şi primarul Nicolae Robu, care a protestat şi el discret, luând parte la marşul organizat de manifestanţi. Acesta a declarat pentru Vocea Timişului că: ,,este impresionant că, iată, deşi este foarte frig, aşa cum spuneaţi, un număr foarte mare de cetăţeni au ieşit în stradă şi nu au ieşit pentru salarii mai mari, pentru pensii mai mari sau taxe mai mici, ci au ieşit pur şi simplu pentru că îşi dau seama că societatea noastră, sănătatea societăţii noastre este în pericol, pentru că o societate care nu îi pedepseşte pe cei care comit fărădelegi este una bolnavă. Este foarte clar. Şi, dacă se recurge la amnistie, la graţiere, se va da un semnal către alţii să comită fărădelegi care mai de care pentru că şi aşa mare lucru nu păţesc”. Declaraţia integrală a primarului poate fi vizualizată în videoclipul de mai jos.
Amintim că primarul şi-a exprimat şi acum câteva zile părerea despre legea aministiei şi graţierii, scriind pe Facebook că ,,a se veni, acum, cu amnistierea și grațierea unor indivizi care au sfidat legea și pe cei din jur reprezintă un rău de dimensiuni incomensurabile, un adevărat atentat la sănătatea societății românești. Pe de altă parte, campania de decredibilizare a justiției dusă cu atâta osârdie de PSD și acoliții săi, de la câștigarea alegerilor până în prezent, ca suport pentru amnistie și grațiere, este un act de iresponsabilitate, pur și simplu. (…) Așadar, NU amnistiei și grațierii, NU campaniei de decredibilizare a instituțiilor judiciare!”.
[responsive_youtube