Migranţi prinşi de Poliţia de Frontieră în Timiş. Unde au ajuns după ce au fost ridicaţi de oamenii legii

- Advertisement -

Asaltul migranţilor la frontiera cu Serbia continuă. Ieri, cinci migranţi au fost prinşi de agenţii de la Poliţia de Frontieră şi de cei de la Secţia 8 de Poliţie Jebel în timp ce încercau să treacă graniţa pentru a ajunge în ţări din vestul Europei.

„În data de 26.02.2017, în jurul orei 11.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta, în cooperare cu poliţişti din cadrul Secţiei 8 de Poliţie Jebel, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, în apropierea localităţii de frontiera Jebel, poliţiştii de frontieră au depistat 5 cetăţeni străini (3 adulţi şi 2 minori) care nu îşi justificau prezenţa în zonă, aceştia fiind preluati şi transportaţi la sediul instituţiei, pentru cercetări. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Pakistan, adulţii având vârste cuprinse între 19 şi 38 de ani, iar copiii de 12 şi 14 ani. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei”, a transmis Poliţia de Frontieră. Cei cinci vor fi cercetaţi pentru trecerea frauduloasă a frontierei, însă, deocamdată, au fost preluaţi de Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţi de Azil Timişoara.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie