Actorii Marcel Iureş şi George Mihaiţă, într-un spectacol după ”Moromeţii”, la Opera Naţională Româna Timişoara

- Advertisement -

După succesul înregistrat pe scenele din Bucureşti, a venit şi rândul iubitorilor de teatru din Timişoara să descopere şi să vizioneze acest spectacol, în premieră, la Opera Româna din Timişoara în data de 9 mai, de la ora 19:00.

Conceput ca un dialog între două personaje exponenţiale – Ilie Moromete şi Cocoşilă, montarea prezintă întâlnirea cu doi actori magistrali, Marcel Iureş (Moromete), un artist al nuanţelor hâtre şi George Mihaiţă (Cocoşilă), în acelaşi registru al firescului absolut, cum ne-a obişnuit de la începutul carierei până la ultimul rol. Spectacolul prilejuieşte numeroase momente de ilaritate, precum şi reflecţii asupra universului românesc realist şi mitic. ”Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, una dintre cele mai apreciate piese de teatru ale momentului, s-a dovedit a fi o punere în scenă emoţionantă şi profundă, ce stârneşte hohote de râs, dar şi sentimente tulburătoare.

”Nu prea ştiu cum e să vorbeşti despre ţărani într-o lume care are ”casă la ţară”. Nu prea ştiu cum e să fii mare scriitor când “intri în manuale”. Sau când breasla te tot propune la premiul Nobel. Fiecare cultură cu mâncărurile şi creatorii ei. Mi-e frică de ţărani şi de dramaturgia contemporană. Pe de altă parte, am vrut dintotdeauna să văd o piesă cu ţărani. Şi, uite că am parte de ea. Mă bucur, asta e cuvântul. Mă bucur de piesa lui Cătălin Ştefănescu, de fabulosul roman al lui Preda, de actorii George şi Marcel. Aşa e la noi, ne bucurăm de toate prostiile” a declarat regizorul Alexandru Dabija.

”Îi datorez lui Alexandru Dabija toată experienţa acestei poveşti fabuloase. A lui a fost ideea reîntâlnirii cu acest roman atât de important în literatura de la noi. Eu nu am făcut decât să răspund, aşa cum am putut, la propunerea asta. După cum tot Dabija a fost cel care ne-a condus, discret, prin toate momentele ei. Iar lucrul în interiorul acestei echipe e un privilegiu. E exact aşa cum spun poveştile frumoase, despre echipe frumoase. Adică seriozitate adevărată, atunci când e vorba de muncă, şi ironie cât cuprinde, hăhăială, discuţii în contradictoriu până spre dimineaţă, odată ce fiecare dintre noi îşi va fi făcut treaba. Iar lucrul direct cu un asemenea regizor, cu actori de anvergură lui Marcel Iureş sau a lui George Mihaiţă, înseamnă o ŞCOALĂ în cea mai pură semnificaţie a acestui cuvânt. Nu în ultimul rând, înseamnă fericirea de a descoperi lucruri împreună, sub ocrotirea unei vechi şi fascinante prietenii. Toate astea într-un spaţiu făcut pentru aşa ceva” afirmă Cătălin Ştefănescu.

Durata spectacolului va fi de 75 de minute (fără pauză), iar biletele pot fi procurate deja la un preţ variabil în funcţie de categoria de loc, astfel: VIP – 90 lei, Categoria I – 80 lei sau Cat egoria a II-a – 70 lei. Acestea pot fi achiziţionate de la Sala Operei din Timişoara şi online prin www.vreaubilet.ro.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Teatrul Național Timișoara prezintă în premieră, în data de 15 ianuarie, spectacolul EMINESCU!

Teatrul Național din Timișoara prezintă în premieră spectacolul EMINESCU,...

Teatrul National Timisoara, in fata primei premiere din 2020: Si caii se impusca, nu-i asa?

Scena Sălii 2 a Teatrului Național Timișoara găzduiește joi,...

Timisoara: LUMINA UNIRII – un spectacol pe parcursul a trei seri, despre istoria orasului

Piața Unirii din Timișoara este la finalul lunii septembrie...

Spectacol nou-introdus pe lista Festivalului TESZT, duminica, in Piata Victoriei

Asociația Timișoara 2021- Capitală Europeană a Culturii în parteneriat...

S-au pus in vanzare biletele pentru Festivalul Euroregional de Teatru TESZT

Nouă spectacole extraordinare pot fi văzute în perioada 20-26...

Din aceeași categorie

Categorii Populare