Americanilor le place ideea Lugojului. Vor și ei transport în comun gratuit

- Advertisement -

Municipiul Lugoj a devenit, pe data de 1 iulie 2013, primul oras din Romania care acordă gratuitate totală celor care circulă cu mijloacele de transport în comun. Primăria a mai cumpărat, mai apoi, zece stații  urmând să înmulțească și numărul liniilor pe care vor circula autobuzele. Imediat după această decizie, cârmacii mai multor orase din Romania au solicitat informații suplimentare despre acest proiect ar putea fi realizat și în cadrul municipiului lor.

Într-o vizită a primarului lugojean, Francisc Boldea, peste ocean, acesta a fost plăcut surprins să afle cât de admirată era ideea sa. Norkolf este orașul luat în vizor pentru a beneficia de gratuitatea transportului în comun. Primarului Boldea i-au fost cerute informații adiționale deși, americanii își făcuseră bine tema, fiind foarte bine documentați în ceea ce privește proiectul.

“Norfolk are aproximativ 250.000 de locuitori și 9 consilieri locali. Spre surprinderea delegației lugojene, primarul orașului Norfolk cunoștea multe detalii despre Lugoj. Cel mai apreciat fiind acela că în orașul de pe Timiș, transportul în comun este gratuit, soluție pe care și primarul american dorește să o implementeze în viitorul apropiat, în orașul său”, au transmis reprezentanții primăriei Lugoj.

 

La Timișoara este de asemenea discutată această idee ce asigură gratuitate în cadrul transportului în comun, urmând să aibe loc un referendum anul viitor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Scandal la Poliția Locală Timișoara: Brutalitate și Abuz de Putere!

Un nou caz revoltător iese la iveală în Timișoara,...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Ajutoarele de la Uniunea Europeană se distribuie din nou, pe principiul „Primul venit, primul servit!”

Distribuirea se va face la vechea adresă, din Timişoara,...

Unde ne distrăm în acest week-end? Iată recomandările noastre

Vineri, 28 septembrie LIFE!PUB ora 22: KARAOKE PARTY - THE BEST...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Inaugurare la Lugoj: Un nou centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități

Un pas important pentru sprijinirea copiilor cu dizabilități a...

Ajungem MARI Timis caută voluntari pentru copiii din Lugoj. Dai o mana de ajutor?

Programul educațional ”Ajungem MARI” Timiș caută cel puțin 30...

Pe modelul Timisoara, Lugojul va primi noua autobuze electrice de la MDRAP

Nouă autobuze electrice, 3 stații de încărcare şi 9...

Călătoria cu mijloacele de transport în comun din Timișoara se schimba, de maine

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a anunțat că,...