Anda Adam șochează pe toată lumea: „Nu mi se pare ieşit din comun SĂ TE DROGHEZI!”

- Advertisement -

Băutură, muzică şi droguri. Acestea par să fie ingredientele petrecerilor care s-au desfăşurat, în ultimele zile, pe Litoralul românesc, cu prilejul minivacanţei de Paşte. Iar cei trei tineri care au fost filmaţi în miezul zilei în timp ce consumau droguri pe o plajă din Mamaia sunt dovada cea mai bună.

Întrebată ce părere are despre acest fenomen, care a luat amploare, Anda Adam a susţinut că, deşi nu este adepta drogurilor, nu i se mai pare ceva ieşit din comun: „Eu sunt împotriva drogurilor, dacă mă întrebi pe mine. Dar din punctul meu de vedere, cred că este o chestie inevitabilă în 2013. Nu ştiu, nu mi se pare nimic ieşit din comun şi nu mi se mai pare nimic „WOW!”. Sunt foarte mulţi care se droghează. Asta se întâmplă şi „afară”. Şi ce dacă noi nu suntem „afară”? Treziţi-vă! Şi România este tot „afară”! Dacă alţii fac chestia asta în alte ţări, dacă marijuana este legalizată în nu ştiu ce teritorii şi oamenii sunt relaxaţi din punctul ăsta de vedere, noi de ce nu putem fi relaxaţi?”.

„Dacă cineva bea lângă mine, înseamnă că sunt alcoolică?”

Mai mult, frumoasa artistă a spus că fiecare este responsabil de propriile acţiuni, şi atâta timp cât nu o afectează, nu are nimic împotrivă ca un act ilegal să aibă loc chiar lângă ea: „Până la urmă, fiecare o face pe propria răspundere. Adică de ce să mă minunez eu? Poate să facă ce vrea chiar lângă mine, la 20 de centimetri. O face pe pielea lui, pe riscul şi sănătatea lui şi mai ales pe libertatea lui. Dacă eu nu fac chestia asta, de ce să am un stres? Şi dacă bea cineva lângă mine, înseamnă că sunt alcoolică? La fel şi dacă cineva se droghează lângă mine, nu înseamnă că şi eu mă droghez”, a declarat Anda Adam pentru ziarulring.ro. Foto: Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

Din aceeași categorie

Vacantele achizitionate online, mai scumpe cu 4%. Cele offline, plus 22%, fata de 2018

La nivel mondial, industria turismului online a crescut, de...

Start-up-ul romanesc FLOW face concurenta Societatii de Transport Public Timisoara, cu trotinete

FLOW, serviciul de închiriere de trotinete electrice a ajuns...

Uber Eats se lanseaza in Timisoara

Uber România anunţă extinderea Uber Eats, serviciul global de...

Politia Locala descopera numarul ”ingrijorator” de drogati din parcurile Timisoarei

Cinci tineri au fost depistați de polițiștii locali consumând...