Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Apreciere modestă pentru Leu, în prima zi a săptămânii

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Cursul euro a scăzut de la 4,4502 la 4,4462 lei, într-o şedinţă care s-a deschis la 4,45 – 4,4530 lei, cotaţii egale cu cele de la închiderea de vineri. Maximul zilei a fost de 4,4510 lei iar minimul de 4,4450 lei, astfel că la ora 14:00 euro se tranzacţiona la 4,4440 – 4,4470 lei.

Dolarul american cobora de la 3,3101 la 3,2904 lei, o medie mai scăzută, de 3,2809 lei, fiind înregistrată în 7 noiembrie. În schimb, francul elveţian, care beneficiază de statutul de „monedă refugiu”, creştea de la 3,6038 la 3,6060 lei.

Monedele din regiune aveau, de asemenea, o evoluţie apreciativă faţă de cea europeană. Moneda poloneză, care a „cochetat” săptămâna trecută cu pragul de 4,21 zloţi, se tranzacţiona ieri la 4,174 – 4,19 zloţi, iar cea maghiară se întărea la 296,8 – 298,5 forinţi.

Declaraţia lui Janet Yellen de săptămâna trecută, în care vicepreşedinta Rezervei Federale, propusă pentru a prelua, la începutul anului viitor, funcţia de şef al băncii centrale a S.U.A., a afirmat că instituţia trebuie să continue programul de relaxare cantitativă, a avut ca efect aprecierea euro. Prin programul amintit Fed injectează lunar 85 miliarde dolari în economia S.U.A., ceea ce a avut ca efect ieftinirea dolarului.

La Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,3503 – 1,3522, respectiv la 1,35 dolari pe martie, iar uncia de aur cobora la 1.283 – 1.285,5 dolari.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore