Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Atenţie comercianţi „de ocazie”, Zona pieţei Badea Cârţan nu este pentru voi

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Poliţiştii loclai au fost sesizaţi în utlima perioadă de către diferiţi cetăţeni asupra unui fenomen, mai vechi, dar care pare a lua amploare din nou: comerţul ilegal, cu produse folosite, pe marginea drumului, a pieţei Badea Cârţan, dar şi a Podului Dacilor.

Oamenii legii din cadrul Serviciului Ordine Publică au luat măsurile legale ce se impun în ceea ce priveşte persoanele care desfăşoară acest gen de comerţ stradal fără a deţine autorizaţie în acest sens, încurcând circulaţia pietonilor şi expunând spre vânzare obiecte provenite, în majoritatea lor, din tomberoanele de deşeuri.

În cadrul acţiunii au fost aplicate sancţiuni contravenţionale conform HCL 321/2001 şi a Legii 12/2009 republicată, pentru comerţ fără autorizaţie pe domeniul public şi comerţ ambulant în locuri neautorizate, fiind confiscate peste 50 de kilograme de obiecte precum electronice şi electrocasnice, cărţi, obiecte ceramice, îmbrăcăminte, încălţăminte şi altele, toate aflate în stare de degradare.

Acţiunile de acest gen vor continua şi în perioada următoare, informează Poliţia Locală Timişoara.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore