Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Atenţie timişeni! Mirosul de gaz trebuie semnalat de urgenţă la dispeceratul E.ON. 14.600 de sesizări doar în 2012

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Compania de distribuţie a gazelor naturale ne atrage atenţia ca indiferent de locul în care ne aflăm, pe stradă, acasă sau la serviciu, fiecare dintre noi să fim responsabili şi să semnalăm orice situaţie în care se simte miros de gaz, apelând urgent Call Center-ul E.ON Gaz Distribuţie.

„Este deosebit de important să fim anunţaţi imediat, astfel încât echipele specializate ale companiei noastre să intervină la timp pentru a putea preveni apariţia unor evenimente grave” informează reprezentanţii companiei prin itermediul unui comunicat.

În anul 2012, în urma apelurilor telefonice venite din partea cetăţenilor, echipele E.ON Gaz Distribuţie – care acţionează la nivelul celor 20 de judeţe din aria de activitate a companiei – au avut în jur de 111.000 de intervenţii, din care circa 14.600 în judeţul Timiş, care înseamnă tot atâtea situaţii cu potenţial de risc şi care au fost soluţionate.

În cazul în care simt miros de gaz în interiorul locuinţei, până la venirea echipelor noastre, rugăm cetăţenii să aplice următoarele măsuri de siguranţă:
– să stingă toate focurile;
– să deschidă imediat toate uşile şi ferestrele;
– să nu manevreze aparate electronice;
– să nu aprindă lumina;
– să nu verifice cu flacără instalaţiile de gaze naturale.

Numerele de telefon ale Call Center-ului de Urgenţă sunt: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) şi 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului pentru toate celelalte reţele de telefonie).

Dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie funcţionează în regim non-stop şi asigură preluarea cu operativitate a apelurilor ce vizează sesizările de natură tehnică privind sistemul de distribuţie sau instalaţiile interioare de utilizare a gazelor naturale, precum şi intervenţiile în situaţii de urgenţă. Call Center-ul deserveşte locuitorii din cele peste 1.000 de localităţi din cele 20 de judeţe din aria de competenţă a companiei.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore