Boschetarii din Timișoara, ”amprentați” de polițiști. Ce deznodământ a avut acțiunea

- Advertisement -

Miercuri, 6 mai 2015, peste 50 de poliţiştii de ordine publică şi investigaţii criminale, împreună cu jandarmii din Timișoara au demarat o acţiune pe raza municipiului de pe Bega, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, activităţilor infracţionale şi creşterii vizibilităţii elementului poliţienesc.

Efectivele au acţionat pentru depistarea, identificarea, cunoaşterea şi verificarea în evidenţele poliţiei a persoanelor fără adăpost şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Astfel, oamenii legii, în urma activităților desfășurate, au legitimat 120 de persoane, 104 dintre acestea fiind conduse la sediul Poliției. Dintre cele 104 persoane care au ajuns în custodia polițiștilor, 81 au fost amprentate, fotografiate și introduse în bazele de date ale instituției, după care au fost eliberate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Imagine cu Link către Facebook Profil Facebook Alfred Simonis

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Ajutoarele de la Uniunea Europeană se distribuie din nou, pe principiul „Primul venit, primul servit!”

Distribuirea se va face la vechea adresă, din Timişoara,...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Unde ne distrăm în acest week-end? Iată recomandările noastre

Vineri, 28 septembrie LIFE!PUB ora 22: KARAOKE PARTY - THE BEST...

România nu mai are două șosele spectaculoase! A fost inaugurat TransRarăul- a treia minune ”asfaltată” a țării VIDEO

Transrarăul este șoseaua din munţii Moldovei, care face legătura...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Adio blocarea roților în parcările centrelor comerciale!

Primăria Timișoara a intervenit total ineficient în scandalul blocării...

Piata 700, asanata de cersetorii si oamenii strazii care au transformat-o in ”casa”

Zona Pieței 700 a fost asanată de persoane fără...

IPJ Timis recruteaza viitori politisti. Vezi cum te poti inscrie la postlicealele MAI

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș contiună activitatea de...

Politistii din Timis, fapte bune pentru copii: ”Protejam oameni, ajutam oameni!”

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș...