Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Ce vor timişorenii? Campania VREAU ne arată câteva dorinţe ale acestora

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

În weekendul acesta (13 – 15 decembrie), pe pietonala Mărăşeşti a avut loc o acţiune din cadrul campaniei sociale VREAU. Organizatorii campaniei, adică tineri din cadrul Tineretului Naţional Liberal, doresc să afle dorinţele timişorenilor pentru România, dar implicit şi pentru Timişoara.

Cei din TNL au organizat un stand pe strada Mărăşeşti unde au invitat trecătorii să se oprească şi să noteze una din dorinţele lor pentru România sau Timişoara. Conform acestora, mesajele au venit din partea tuturor categoriilor sociale şi de vârstă, de la vârstnici la tineri şi de la oameni de afaceri la muncitori.

Cei mai mulți dintre cei care și-au exprimat doleanțele au susținut: necesitatea existenței în România a unor sisteme educaționale și sanitare civilizate, europene; creșterea alocațiilor și pensiilor; șosele, drumuri de mai bună calitate; legi drepte, neinterpretabile; înființarea de noi locuri de muncă; mai multă dragoste de țară, în special din partea politicienilor. Totodată, timișorenii vor în continuare un oraș mai curat, cu mai multe locuri de parcare și activități culturale, continuarea proiectelor de infrastructură, făcându-se totodată apel la solidaritate și unitate în rezolvarea problemelor urbei și a țării.” – a afirmat Liviu Cocean, preşedintele TNL.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore