Ceața produce pagube pe șoselele din vestul țării. Patru autotrenuri, implicate într-un accident lângă Orțișoara

- Advertisement -

Ceața densă care s-a abătut aseară asupra vestului României a provocat accidente rutiere serioase pe șoselele din județul Timiș. Nu mai puțin de patru autotrenuri au fost implicate în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un incident de circulație pe autostrada A1, aproape de Orțișoara.

Vizibilitatea le-a jucat feste șoferilor, în special unei femei aflată la volanul unui autotren din Ungaria, care nu a observat celălalt autovehicul încărcat cu lemne și care se afla în fața ei, tamponându-se cu acesta. După acel prim impact au rezultat și următoarele. Alte două autotrenuri nu au putut observa, tot din cauza ceței, autovehicolul încărcat cu varză condus de șoferița din Ungaria, cu care s-au tamponat.

Din fericire nu au fost victime. Femeia implicată în accident a primit îngrijiri medicale la fața locului, însă circulația a fost îngreunată vreme de câteva minute bune de marfa împrăștiată pe autostradă, pe o lungime de aproximativ 300 de metri, în direcția de mers către Timișoara. Dintre cei patru, un singur șofer este român. „Am auzit o bufnitură din spate și inițial am crezut că i-a explodat o roată. Abia după ce am tras pe dreapta, pe banda de urgență, mi-am dat seama că am fost lovit. Am mai apucat doar să văd cum autotrenul șoferiței a fost lovit de alte două vehicule de mare tonaj. Unul dintre acestea era încărcat cu pufarine”, a declarat șoferul român.

Mai multe echipaje de poliție, pompieri și ambulanță au sosit la fața locului. În urma accidentului, circulația s-a desfășurat pe o singură bandă timp de câteva ore. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Carambol pe autostrada A1! Trei oameni au murit, între care și un copil de 2 ani

Accident cumplit pe autostrada A1, în apropiere de Margina....

Constructor italian pentru legatura dintre A1 și DN 69 Timisoara – Sanandrei, drum cu sapte ani garantie

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA...

Atentie, soferi! Se lucreaza pe sectoarele Timisoara – Arad si Timisoara – Lugoj din A1

Șoferii sunt înștiințați de Direcția Regională de Drumuri și...

Deputat USR Timis: Vom avea drum expres intre Timisoara si A1, pe langa Sanandrei

Deputatul USR Timiș, Cătălin Drulă, a anunțat că a...

Restrictii de circulatie pe DN 76, din cauza lucrarilor la Lotul 4 al autostrazii A1 Lugoj-Deva

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara informează...