„Cine trăieşte mai bine de când este USL la guvernare!?” Vezi cine a întrebat asta!

- Advertisement -

„Domnii Ponta şi Antonescu să ne comunice dacă, în afara baronilor USL şi a clientelei de partid, au cunoştinţă de vreun român care poate declara că trăieşte mai bine de când USL a venit la guvernare. De ce nu au curaj să iasă în stradă şi să-i întrebe pe români?? Pentru că „Dreptatea până la capăt” promisă mincinos de USL poate fi constatată de fiecare român în propriul buzunar şi în scăderea propriului nivel de viaţă. La aproape 2 ani de guvernare, USL a întors România în urmă cu mulţi ani şi i-a îndepărtat pe români tot mai mult de prosperitate şi de statutul de cetăţeni europeni” a declarat Florin Gheorghe, deputat din partea Partidului Democrat-Liberal.

„Prosperitatea U.S.L. este doar în buzunarele U.S.L., ale membrilor de partid, care câştigă pe bandă rulantă contracte cu statul, în defavoarea banului public şi prosperitatea USL mai este pentru cohortele de mii de directori plătiţi cu salarii de mii şi zeci de mii de euro. Dacă Ponta şi Antonescu vor semna pactul împotriva minciunii, ceea ce personal nu cred, atunci ar trebui să recunoască dezastrul economic al guvernării USL, exprimat prin fapte şi nu prin vorbe. În 2 ani de cu USL la guvernare:
1. Românilor şi mediului de afaceri le-au fost scoşi din buzunare tot mai mulţi bani prin cele 35 de taxe şi impozite noi sau majorate;
2. Puterea de cumpărare a populaţiei a ajuns la un nivel mult mai mic decât în perioada diminuării salariilor publice cu 25%;
3. Toate privatizările demarate şi guvernate de U.S.L. au fost un eşec major;
4. 1 milion de locuri de muncă s-au transformat în zeci de mii de şomeri, mai mulţi chiar decât în plină criză economică;
5. Instituţiile statului de drept au fost slăbite puternic, iar România este percepută de partenerii externi ca o ţară cu risc major;
6. Creşterea economică sub USL stă în marja de eroare a statisticii, dependentă doar de producţia agricolă; Zeci de firme se închid zilnic de când USL a venit la guvernare!
7. Descentralizarea şi reorganizarea administrativă a USL s-a transformat în baronizarea şi feudalizarea României, în transformarea lui Constantinescu, Oprişan, Nicolescu în voievozi sau cneji;
8. Singurele fonduri europene absorbite de România sunt doar cele contractate sub Guvernul Boc! Sub U.S.L. nu s-a contractat 1 euro din bugetul european 2007-2013 iar, pentru perioada 2014-2020, U.S.L. a făcut România de râs în faţa UE prin incompetenţa de a scrie măcar documentul cadru. România nu va lua sub USL nici 1 euro din noile fonduri mai devreme de toamna lui 2015!
9. U.S.L. şi-a schimbat deviza din campanie: din „dreptate până la capăt” în „USL – zid în jurul penalilor din puşcării şi din afara lor”. În loc de „cel mai cinstit guvern din istoria României” USL a dat ţării Guvernul şi Parlamentul cu cei mai mulţi condamnaţi penal. Ponta atacă constant justiţia pentru a-şi apăra penalii!
10. U.S.L. a distrus toate eforturile de reformă şi modernizare a statului făcute de români în domeniul educaţiei, sănătăţii, reformei justiţiei, prestaţiilor sociale, pensiilor speciale, stabilităţii preţurilor, disciplinei fiscale şi luptei împotriva evaziunii fiscale” a mai declarat deputatul PDL.

Dacă oricărui guvern i se poate evalua activitatea după 3 sau 6 luni de la învestitură, deputatul Florin Gheorghe consideră că a trecut deja mult prea mult timp pentru a analiza performanţele la guvernare ale USL: „Ne apropiem de 2 ani de Guvernare USL şi pot afirma fără echivoc că este o guvernare falimentară din prima zi şi până astăzi, care a împins România înapoi, la începutul anilor 90 şi din perspectiva credibilităţii externe şi a performanţelor economice. Acest lucru nu este decât din cauza faptului că USL nu a guvernat deloc, poate doar în pauzele de publicitate, nu a avut un proiect pentru România şi pentru români, ci doar un proiect de acaparare a instituţiilor statului de drept şi de protejare a penalilor. USL trebuie să părăsească de urgenţă guvernarea şi, până la următoarele alegeri generale, România trebuie să fie guvernată de un cabinet format din tehnocraţi, căci România dispune de această resursă umană” a încheiat politicianul.

Foto:cugetliber.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

Deputatul de Timis, Marilen Pirtea explica de ce nu au fost eliminate si pensiile militare

”În dezbaterile despre pensii, principiul echității și principiul contributivității...

Primaria Timisoara anunta VERIFICARI in zonele ”sparte” pentru lucrari

Primăria Municipiului Timişoara (PMT) avertiza firmele care au efectuat...